Percheziții ale procurorilor DIICOT în județul Constanța, la minori cercetaţi pentru accesare de propagandă teroristă
Trei adolescenți de 16 și 17 ani ar fi deţinut materiale de propagandă în scopul însuşirii ideologiei teroriste de factură islamică, ca parte a unui proces de radicalizare.
Publicat de Adina Sîrbu, 15 octombrie 2026, 14:02
Poliţiştii şi procurorii DIICOT au pus în aplicare, joi, mandate de percheziţie în judeţele Constanţa, Galaţi, Alba şi Iaşi la domiciliile unor minori cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare.
În urma percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate mijloace de probă. Cercetările sunt desfăşurate împreună cu sprijinul informativ al Serviciului Român de Informaţii, informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
La data de 12 octombrie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de trei persoane minore, două de 16 ani şi una de 17 ani.
Din actele de urmărire penală a reieşit faptul că, pe parcursul anului 2026, acestea ar fi accesat în mod repetat, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, în favoarea unor organizaţii teroriste.
De asemenea, cei trei minori ar fi deţinut astfel de materiale în scopul însuşirii ideologiei teroriste de factură islamică, ca parte a unui proces de radicalizare pe care îl parcurg.
„Una dintre persoane ar fi întocmit ghiduri cu reguli de conduită pe care un susţinător/luptător trebuie să le respecte pentru conspirarea apartenenţei la organizaţia teroristă, informaţii referitoare la metodele utilizate de către serviciile de informaţii în cazul persoanelor suspecte de implicarea în acţiuni cu caracter terorist, sfaturi privind interacţiunea cu autorităţile şi disimularea intenţiilor ostile”, precizează sursa citată.
În redactarea acestora, persoana în cauză ar fi utilizat mai multe articole publicate pe o platformă online cu scop propagandistic aparţinând unei organizaţiei teroriste, în cadrul căreia sunt distribuite comunicate oficiale ale unor canale de presă şi materiale media de propagandă ideologică, lansate de susţinătorii acesteia.
Activităţile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al criminaliştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, precum şi al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba.
„Radicalizarea reprezintă o manifestare în creştere în mediile copiilor şi tinerilor din România, îngrijorătoare din perspectiva evitării unui trend accelerat, asemănător celui înregistrat în diferite state vest-europene. Dezvoltarea exponenţială a tehnologiei în domeniile IT şi comunicaţii asigură în prezent o interconectare facilă şi rapidă a indivizilor prin intermediul internetului, care permite, totodată, şi intensificarea schimbului de idei şi concepţii, inclusiv propagarea ideologiilor extremist”, subliniază IGPR.
Adolescenţii şi tinerii pot fi victime ale radicalizării dacă nu sunt ghidaţi constant de un sistem solid de valori familiale, civice şi culturale şi dacă nu beneficiază de sprijinul adecvat la timpul potrivit.
Prevenirea radicalizării minorilor impune identificarea timpurie a vulnerabilităţilor la propaganda extremistă, inclusiv în mediul online, dezvoltarea gândirii critice şi conştientizarea riscurilor asociate expunerii la astfel de materiale, transmite Poliţia Română.


