Vremea se menține rece, în Dobrogea. Regiunea se află sub atenționare meteorologică COD GALBEN de vânt
Prognoza meteorologică.
Publicat de Doina Sirbu, 13 octombrie 2026, 21:56
Meteorologii anunță vreme rece miercuri, în Dobrogea, cu o maximă termică de 17 grade Celsius, iar până la ora 18.00, sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea se află sub atenționare meteorologică COD GALBEN de vânt cu viteze de 50…70 km/h. Cerul va fi temporar noros și vor fi condiții de ploaie slabă. Pe litoral vor fi cel mult 13 grade Celsius.
Și joi, în Dobrogea, vremea va fi rece. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, iar în aer nu vor fi mai mult de 17 grade Celsius. Pe litoral cresc ușor temperaturile până la 16 grade Celsius.
Nici vineri nu cresc temperaturile în Dobrogea și vremea se menține rece pentru această perioadă din an, cu cel mult 17 grade Celsius în aer. Cerul va fi înnorat și local va ploua, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Pe litoral, temperaturile nu vor depăși 14 grade Celsius.