Ascultă Radio România Constanța Live

BULGARIA: Încă o navă comercială lovită de drone s-a scufundat în Marea Neagră

Premierul bulgar califică atacul, al doilea într-o singură noapte, ca fiind „absolut inacceptabil”.

BULGARIA: Încă o navă comercială lovită de drone s-a scufundat în Marea Neagră

Publicat de Adina Sîrbu, 13 octombrie 2026, 11:24

Premierul Bulgariei, Rumen Radev, a anunțat că două nave comerciale au fost lovite de drone, în noaptea de luni spre marți, în apropierea coastelor țării vecine.

În cel de-al doilea incident, nava s-a scufundat, fiind vorba de cargoul „Azov Concord”, sub pavilionul statului Saint Kitts și Nevis, plecat din Portul Brăila pe 10 octombrie și care se îndrepta către portul Izmir din Turcia, unde era programat să ajungă miercuri.

Guvernatorul regional al Varnei, Mario Smrkov, a declarat că membrii echipajului au reușit să părăsească nava înainte ca aceasta să se scufunde, dar unii dintre aceștia au fost răniți.

Marinarii au abandonat vasul pe plute de salvare, iar o altă navă civilă a intervenit pentru recuperarea lor.

Atacul s-a produs la aproximativ 17 mile marine, circa 31 de kilometri, est de localitatea bulgară Krapets.

Un alt cargou, „Chelsea 3”, sub pavilion maltez, a fost avariat, azi-noapte, într-un atac produs tot în apropierea coastelor Bulgariei.

Membrii echipajului au fost evacuați în siguranță de o navă a Poliției de Frontieră din țara vecină.

Cele două incidente se adaugă altor atacuri cu drone asupra unor nave comerciale, semnalate la începutul lunii octombrie în zonele maritime din apropierea României și Bulgariei.

„Un nou atac asupra navelor comerciale în imediata apropiere a apelor teritoriale bulgare este absolut inacceptabil”, a declarat premierul bulgar.

Rumen Radev a anunțat că o va chema la discuții pe ambasadoarea Rusiei, Eleonora Mitrofanova, și că va aborda tema și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Potrivit autorităților de la sud de Dunăre, nu există suficiente dovezi pentru a stabili originea dronelor folosite în atacuri.

Vezi și:

BULGARIA: Navă de mărfuri, lovită de o dronă aeriană în largul Mării Negre

CONSTANȚA: Tânără agresivă dusă la spital de polițiști, după ce a lovit o femeie pe stradă
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 10:52

CONSTANȚA: Tânără agresivă dusă la spital de polițiști, după ce a lovit o femeie pe stradă

La data de 7 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați cu privire la faptul că o...

CONSTANȚA: Tânără agresivă dusă la spital de polițiști, după ce a lovit o femeie pe stradă
Dobrogea, sub COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 10:36

Dobrogea, sub COD GALBEN de vânt puternic

Meteorologii au emis două avertizări Cod Galben de intensificări ale vântului pentru cea mai mare parte a Dobrogei, valabilă începând de...

Dobrogea, sub COD GALBEN de vânt puternic
Securitatea Mării Negre, discutată la forumul de la Varşovia
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:50

Securitatea Mării Negre, discutată la forumul de la Varşovia

România susţine încetarea focului în regiunea Mării Negre şi protejarea infrastructurii energetice din Ucraina, precum şi a populaţiei...

Securitatea Mării Negre, discutată la forumul de la Varşovia
Tânărul care a intrat cu mașina pe plaja din Cap Aurora, amendat cu 10.000 de lei
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:36

Tânărul care a intrat cu mașina pe plaja din Cap Aurora, amendat cu 10.000 de lei

Șoferul care a intrat cu mașina pe plaja din stațiunea Cap Aurora a fost identificat și amendat de polițiștii constănțeni. Imaginile au fost...

Tânărul care a intrat cu mașina pe plaja din Cap Aurora, amendat cu 10.000 de lei
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 07:14

CONSTANȚA: Dosar penal pentru șoferița care a accidentat mortal un pieton pe bulevardul Mamaia

UPDATE: Șoferița care a lovit mortal un bărbat pe b-dul Mamaia este cercetată pentru ucidere din culpă, au transmis reprezentanții IPJ...

CONSTANȚA: Dosar penal pentru șoferița care a accidentat mortal un pieton pe bulevardul Mamaia
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 17:40

DIALOGURI LA ZI | Dănuț Dincă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, invitatul ediției

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța traversează o amplă etapă de modernizare și dezvoltare, derulată în baza unei strategii...

DIALOGURI LA ZI | Dănuț Dincă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, invitatul ediției
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 17:23

Ploi, vânt și frig, în următoarele zile, în Dobrogea

Meteorologii au actualizat prognoza pentru Dobrogea și anunță vreme închisă și rece până la finalul săptămânii. Valorile termice vor...

Ploi, vânt și frig, în următoarele zile, în Dobrogea
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 17:05

TULCEA: Primăria municipiului va depune spre finanțare două proiecte de parcuri fotovoltaice și stocare integrată

Primăria municipiului Tulcea va depune spre finanţare două proiecte în cadrul programului guvernamental „Surse regenerabile de energie şi...

TULCEA: Primăria municipiului va depune spre finanțare două proiecte de parcuri fotovoltaice și stocare integrată