TULCEA: Avizul unic pentru construcții, eliberat de o singură entitate – Comisia locală de avizare integrată a documentaţiilor de urbanism
Proceduri simplificate şi online pentru autorizaţiile de construire.
Publicat de Adina Sîrbu, 12 octombrie 2026, 11:03
Persoanele fizice şi juridice care doresc să-şi modifice construcţiile şi au nevoie de documentaţii pot obţine, începând de luni, avizul unic integrat de la o singură entitate, Comisia locală de avizare integrată a documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi a documentaţiilor de urbanism, care funcţionează în cadrul Consiliului Judeţean Tulcea.
Arhitectul şef al judeţului Tulcea, Cristian Ionescu Preotu, a declarat că noua Comisie locală de avizare integrată, înfiinţată printr-o hotărâre adoptată la finalul lunii trecute de CJ, funcţionează în baza Codului amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor, are în componenţă reprezentanţi ai 35 de entităţi publice şi private, membri permanenţi, cărora li se adaugă membri nepermanenţi, obligaţia celor care depun solicitări fiind aceea de a avea semnătură electronică.
„Toţi avizatorii îşi vor spune punctul de vedere, iar prin şedinţa Comisiei se vor coordona condiţiile din avize, astfel încât documentaţia să capete un singur aviz, într-un termen de 60 de zile. Se pot depune deja documentaţii. Sunt instituite deja trei proceduri. Intenţionăm să cumpărăm un soft, astfel încât totul să se întâmple prin intermediul site-ului CJ. Până atunci, documentaţiile se depun în format electronic prin e-mail, iar ulterior se va înfiinţa platforma naţională de avizare, iar toate avizările se vor face prin intermediul platformei naţionale”, a menţionat Cristian Ionescu Preotu.
Comisia locală de avizare integrată nu-i va avea printre membri pe reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, cei ai Ministerului Culturii, ai Mediului şi ai Agriculturii, în condiţiile în care domeniile respective sunt reglementate prin proceduri specifice, iar Codul amenajării teritoriului adoptat anul acesta prevede alte termene şi condiţii pentru avizarea documentaţiilor.
Potrivit hotărârii adoptate de membrii CJ, în termen de şase luni de la prima şedinţă a membrilor Comisiei locale de avizare integrată, arhitectul-şef al judeţului va prezenta legislativului judeţean un raport privind funcţionarea Comisiei şi, după caz, propuneri de modificare a regulamentului.
Sursă: Agerpres