Orașul MĂCIN a rămas fără apă. Care este cauza
Aquaserv S.A Tulcea.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 octombrie 2026, 15:14
S.C. Aquaserv S.A Tulcea anunță întreruperea neprogramată a alimentării cu apă în orașul Măcin, în ziua de 09.10.2026, între orele 10.00 – 18.00, pentru branșarea abonaților la noua conductă de alimentare cu apă potabilă.
Având în vedere complexitatea intervenției vor fi afectați toti abonații din orașul Măcin.
La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să curgă apă tulbure la robinetele consumatorilor, motiv pentru care recomandam utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă.
Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactaţi Dispeceratul SC AQUASERV SA, la numărul de telefon 0747022009.