Vergil Chițac: “Am investit efectiv aproape 150 de milioane de euro într-o centrală de vârf tehnologic”
În prezent se fac teste de sarcină și alte proceduri tehnice.
Publicat de Doina Sirbu, 30 septembrie 2026, 07:57
Proiectul noului CET al Constanței a fost primul din țară depus spre finanțare prin PNRR, în 2022. În decembrie 2022 a fost semnat contractul de finanțare, iar acum CET Palas este racordat la Sistemul Energetic Național, transmite primarul Vergil Chițac.
“Am investit efectiv aproape 150 de milioane de euro într-o centrală de vârf tehnologic, inclusiv cu fonduri nerambursabile din din PNRR. Am obținut un CET nou, cu o capacitate instalată de 97 MW, în cogenerare. Cinci motoare cu ardere pe gaz, patru cazane cu de apă fierbinte și două cazane cu abur formează întreg sistemul de cogenerare, producem energie electrică și termică. Concomitent, am reușit să reabilităm cea mai mare parte a rețelei de termie din oraș (67,5 km) pentru a elimina pierderile din sistem. Le mulțumesc constănțenilor care au avut, pe rând, încredere și răbdare că putem reuși. Le mulțumesc echipelor care au lucrat uneori zi și noapte să ajugem aici. Au crezut enorm în acest proiect și asta contează”, spune primarul Constanței.
Următorul pas, și ultimul, este punerea în funcțiune (PIF) a întregului sistem. În prezent se fac teste de sarcină și alte proceduri tehnice.








