TULCEA: Maraton de înot pe lacul Razelm în cadrul campaniei ”Moș Canotcă din Sulina”
Asociația 'Cu drag, din Sulina'.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 septembrie 2026, 15:07
Asociația ‘Cu drag, din Sulina’ a început campania ‘Moș Canotcă’, dedicată copiilor din zonele defavorizate din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), cu un maraton de înot pe cel mai mare lac din România, lacul Razelm, realizat de Cameliu Costache, un sportiv cunoscut la nivel național în rândul înotătorilor în ape deschise.
Managerul de proiecte din cadrul asociației din singurul oraș al Deltei Dunării, Sulina, Roxana Saraev, a declarat miercuri că maratonul de înot Razelm for Joy a fost o inițiativă a sportivului bucureștean care s-a alăturat campaniei ‘Moș Canotcă’ încă de anul trecut.
”M-am implicat, pentru că știam că este nevoie de ajutor. Consider zona aceasta puțin defavorizată. Prima mea implicare, cea de anul trecut, a fost pe partea de promovare și de donare. Anul acesta, am decis să ne implicăm din punct de vedere sportiv. Era singurul lac pe care nu-l aveam în portofoliu și, fiind cel mai mare lac din România și cel mai periculos, am decis să îl facem împreună cu cei de la Cu drag din Sulina’, a afirmat Cameliu Costache.
El a mai spus că maratonul de aproape 31,85 kilometri parcurși în circa 13 ore a fost o provocare, în contextul în care apa lacului a avut o temperatură de circa 15 grade Celsius, iar vântul a suflat cu peste 20 de kilometri la oră.
‘M-au întrebat foarte mulți colegi înotători dacă pot să facă Razelm-ul. Eu nu-l recomand decât dacă ești foarte bine pregătit și fizic, și mental. Altfel, nu. Este foarte greu’, a mai spus Costache.
De asemenea, Roxana Saraev a menționat că acțiunea Razelm for Joy, desfășurată marți, a anunțat de altfel extinderea campaniei ‘Moș Canotcă’, un eveniment organizat în ultimii ani pentru copiii din comunitățile înconjurate de ape din apropierea orașului Sulina.
‘Vrem ca în campania din acest an să includem și copii din satul Sfântu Gheorghe (localitate înconjurată de ape din RBDD), dar și copii din comuna Sarichioi (unitate administrativ-teritorială din RBDD în care se poate ajunge terestru – n.r..). ‘Moș Canotcă’ înseamnă, de fapt, această comunitate foarte mare de oameni care fac bine. Oamenii au nevoie de contexte în care să dăruiască, să fie ajutați. Inclusiv aceste provocări sportive adună oameni din domeniu care practic nu ar putea să facă asemenea lucruri pe cont propriu. Mesajul ar fi foarte simplu – căutați asociația ‘Cu drag, din Sulina’, urmăriți poveștile noastre și fiți alături de noi, fiți parte din drumul nostru!’, a conchis Roxana Saraev.
Înființată în urmă cu aproape patru ani, asociația ‘Cu drag din Sulina’ a organizat, de-a lungul timpului, cu sprijinul autorităților și al partenerilor privați, un festival de film, dar și acțiuni de educație formală și non-formală pentru protejarea mediului, campania ‘Moș Canotcă’ desfășurată în apropierea sărbătorilor de iarnă avându-i ca destinatari până anul acesta pe copiii proveniți din familii cu venituri mici din localitățile din RBDD înconjurate de ape.
RBDD cuprinde pe teritoriul României zone atât din județul Tulcea, cât și din județul Constanța.
Sursa – Agerpres / foto – Asociația Cu drag, din Sulina