În perioada 21 septembrie – 2 noiembrie, la nivel național, se desfășoară campania „Student starter kit”
În cadrul campaniei a fost realizată o broșură informativă-preventivă, cu un conținut adaptat limbajului și nevoilor studenților.
Publicat de Doina Sirbu, 22 septembrie 2026, 19:42
Campania se adresează tinerilor aflați la începutul sau în continuarea studiilor universitare și urmărește informarea, responsabilizarea și promovarea comportamentelor preventive în rândul acestora. La nivelul județului Constanța, mesajele preventive le sunt destinate miilor de studenți înmatriculați la Universitatea „Ovidius” și la Universitatea Maritimă din Constanța.
În cadrul campaniei a fost realizată o broșură informativă-preventivă, cu un conținut adaptat limbajului și nevoilor studenților. Materialul abordează 10 teme de interes, având ca punct de plecare principalele situații de risc și vulnerabilități cu care tinerii se pot confrunta, și oferă recomandări practice, accesibile și ușor de aplicat.
Broșura este disponibilă în format electronic și poate fi consultată sau descărcată aici.
Inspectoratul de Poliție Județean Constanța le urează tuturor studenților un an universitar plin de succes și desfășurat în deplină siguranță.