„Cămașa, ca dar de nuntă”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
În Dobrogea, Muntenia și Oltenia s-a folosit pânza subțire de bumbac sau bumbac combinat cu borangic.
Publicat de Doina Sirbu, 21 septembrie 2026, 15:54
Cămașa este piesa definitorie a costumului popular românesc. Aceasta se identifică zonal printr-o multitudine de trăsături caracteristice: materiale, croi, tehnici decorative și motive ornamentale.
În funcție de momentul în care este purtată, cămașa este investită cu anumite atribute: cămașa de lucru, de sărbătoare, de tânără sau văduvă, de mire sau mireasă, de naș, de socru sau înmormântare.
Exponatul acestei săptămâni prezintă caracteristicile cămășii, ca dar de nuntă.
În tradiția populară, cămășile fac parte din zestrea fetelor de măritat ca piese ritualice specifice, pe care comunitatea le considera obligatorii.
În momentul căsătoriei, tânăra mireasă avea deja cusut un număr de cămăși destinate a fi oferite, ca dar de nuntă, mirelui, socrilor și nașilor, fiind dovada priceperii acesteia în arta cusutului.
Cămășile au un croi amplu (potrivit diferitelor constituții), cu mâneci largi, tăietură adâncă pe piept și cusături executate cu arnici colorat, pentru accentuarea caracterului festiv.
În Dobrogea, Muntenia și Oltenia s-a folosit pânza subțire de bumbac sau bumbac combinat cu borangic.
În Moldova, pentru confecționarea cămășilor de dar, s-a folosit pânza subțire țesută din bumbac și lână țigaie.
În Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania a fost preferată pânza din in și bumbac sau joljul (pânză industrială subțire).
Cămașa prezentată are o croială dreaptă, cu guler răsfrânt și foile îmbinate cu cheițe croșetate. Motivele florale – trandafiri – sunt brodate peste fire cu arnici policrom, iar marginile mânecilor, poalelor și gulerului sunt ornamentate cu „colțișori” lucrați cu croșeta.
