Ascultă Radio România Constanța Live

CSALB: Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de credite false, raportate de consumatorii înșelați

Creditele false provoacă pagube de de mii de euro, iar pierderile sunt suportate de consumatorii care au permis accesul infractorilor la conturi sau chiar telefoane și laptopuri, avertizează Alexandru Păunescu, de la BNR.

CSALB: Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de credite false, raportate de consumatorii înșelați

Publicat de Adina Sîrbu, 9 septembrie 2026, 21:57

Consumatorii au trimis, anul acesta, către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste 170 de cereri care au ca obiect fraudele pe canale bancare.

Cele mai multe dintre aceste solicitări descriu cazuri în care consumatorii înșelați s-au văzut în situația de a fi datori către bănci, după ce infractorii informatici au contractat împrumuturi bancare în numele lor. În majoritatea cazurilor, consumatorii au permis accesul unor necunoscuți la parole, informații confidențiale și chiar la propriile telefoane sau aplicații de internet banking.

Mai mult, sunt în analiza CSALB și situații în care consumatorii au contractat chiar ei creditele pe care le-au virat apoi către conturi necunoscute, din dorința de a cumpăra criptoactive, acțiuni sau pentru a acoperi alte presupuse fraude sau datorii.

În cererile de negociere cu băncile, oamenii descriu mecanisme complexe de înșelăciune, iar pagubele provocate ajung până la 20.000 de euro, în cazurile analizate de CSALB. Din păcate, în majoritatea situațiilor, băncile nu acceptă aceste cereri de conciliere în cadrul CSALB. Motivul principal este că situațiile descrise sunt momentan în atenția Poliției, dar și pentru că infractorii nu au atacat sistemele de securitate ale băncilor, ci au accesat conturile cu ajutorul titularilor acestora.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: Un fenomen îngrijorător face tot mai multe victime în rândul consumatorilor de produse și servicii financiare. Creditele false provoacă pagube de zeci de mii de euro, iar în majoritatea cazurilor pierderile sunt suportate integral de consumatorii care au permis accesul infractorilor la conturi, aplicațiile de homebanking sau chiar la propriile telefoane și laptopuri. Majoritatea creditelor frauduloase sunt contractate online, după ce infractorii  își manipulează emoțional victimele și se prezintă a fi „de la bancă”, „de la Poliție” sau „de la BNR”. Însă, la CSALB vin și cazuri în care oamenii au făcut credite sub presiunea psihologică a infractorilor, iar apoi au transferat banii în conturi controlate de aceștia.

O altă tipologie de fraude este cea în care infractorii speculează dorința consumatorilor de a câștiga bani rapid, prin cumpărarea de acțiuni sau criptoactive. Prin aplicații de control de la distanță, infractorii ajung să fure în câteva secunde economii făcute în ani de zile sau să solicite împrumuturi în numele celor înșelați, mai spune reprezentantul BNR.

Recomandările noastre sunt, în primul rând, de a verifica atent autenticitatea apelurilor sau a mesajelor primite și care, de fiecare dată, le cer consumatorilor să facă operațiuni financiare în mare grabă, sub diverse pretexte. Atenție mare și la cazurile în care se solicită identificări video cu consumatorii, deoarece respectivele înregistrări pot fi utilizate ulterior, prin procedee deepfake, pentru autentificare în aplicațiile de banking. Practic, atacatorii pot folosi înregistrări video și audio, pentru a ocoli sistemele de securitate ale băncilor.

Le reamintim consumatorilor că băncile nu solicită niciodată date de acces (user, parolă), coduri de autorizare (PIN, CVV), indiferent de canalul de comunicare. Evitați accesarea linkurilor primite prin sms, whatsapp, e-mail sau mesaje pe rețelele sociale care par a fi ale băncii, mai ales dacă vi se solicită să acționați rapid sau să vă introduceți datele personale sau bancare. Nu descărcați aplicații la solicitarea altor persoane și nu urmați instrucțiuni primite telefonic, de obicei semnalând situații urgente în care trebuie să acționați, pentru efectuarea de plăți, transferuri sau blocări/deblocări de conturi. Verificați periodic tranzacțiile și soldurile conturilor și activați notificările pentru a depista imediat orice activitate suspectă. Securizați-vă telefonul și aplicațiile prin parole și nu le comunicați nimănui! – a conchis reprezentantul BNR în Colegiul de Coordonare al CSALB.

***

CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 16 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Dialoguri la Zi: #staisigurpenet – inginerul informatician Victor Seorici alături de elevii David Gheorghică Istrate și Matei Deliu
#StaiSigurPeNet joi, 4 iunie 2026, 16:48

Dialoguri la Zi: #staisigurpenet – inginerul informatician Victor Seorici alături de elevii David Gheorghică Istrate și Matei Deliu

Mediul digital ne oferă oportunități din toate domeniile de interes, dar cu un cost! Și aici ne referim la faptul că ne expune, indiferent de...

Dialoguri la Zi: #staisigurpenet – inginerul informatician Victor Seorici alături de elevii David Gheorghică Istrate și Matei Deliu
telefon - foto - unsplash
#StaiSigurPeNet joi, 28 mai 2026, 17:29

#Staisigurpenet | Fraudele online, una dintre cele mai rapide și agresive forme de furt din România

În ediția de astăzi a emisiunii “Dialoguri la zi” din campania Radio România “Stai sigur pe net”, Mircea Taiss a aflat concret cum...

#Staisigurpenet | Fraudele online, una dintre cele mai rapide și agresive forme de furt din România
DIALOGURI LA ZI: Mesajele false despre colete și livrări. Cum funcționează metoda curierului și cum ne putem proteja?
#StaiSigurPeNet joi, 14 mai 2026, 16:04

DIALOGURI LA ZI: Mesajele false despre colete și livrări. Cum funcționează metoda curierului și cum ne putem proteja?

Mesajele false despre colete și livrări au devenit una dintre cele mai răspândite metode de fraudă online. Infractorii folosesc identități...

DIALOGURI LA ZI: Mesajele false despre colete și livrări. Cum funcționează metoda curierului și cum ne putem proteja?
Stai sigur pe net | Peste 50 de liceeni au participat la dezbaterea interactivă despre siguranța în mediul online, organizată de Radio Constanța
#StaiSigurPeNet joi, 23 aprilie 2026, 11:08

Stai sigur pe net | Peste 50 de liceeni au participat la dezbaterea interactivă despre siguranța în mediul online, organizată de Radio Constanța

Zeci de tineri din Constanța de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Ovidius” și Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti”...

Stai sigur pe net | Peste 50 de liceeni au participat la dezbaterea interactivă despre siguranța în mediul online, organizată de Radio Constanța
#StaiSigurPeNet marți, 21 aprilie 2026, 11:41

#StaiSigurPeNet Radio Constanța: Dezbatere interactivă despre siguranța în mediul online, adresată elevilor de liceu

Dezbaterea va reuni elevi din trei licee constănțene și va crea un spațiu de dialog între elevi și experți în securitate cibernetică,...

#StaiSigurPeNet Radio Constanța: Dezbatere interactivă despre siguranța în mediul online, adresată elevilor de liceu
#StaiSigurPeNet luni, 6 aprilie 2026, 10:23

Stai sigur pe net | Criticul literar Angelo Mitchievici: Folosește mediul virtual ca instrument, dar nu-l confunda cu viața reală!

Folosește mediul virtual ca instrument, dar nu-l confunda cu viața reală, este mesajul pe care criticul literar Angelo Mitchievici,...

Stai sigur pe net | Criticul literar Angelo Mitchievici: Folosește mediul virtual ca instrument, dar nu-l confunda cu viața reală!
#StaiSigurPeNet marți, 31 martie 2026, 10:34

#StaiSigurPeNet: Cei mai mulți părinți din România nu folosesc aplicații de control al copiilor în mediul online

Cei mai mulți părinți din România nu folosesc aplicații de control al copiilor în mediul online, deși acestea sunt gratuite și ușor de...

#StaiSigurPeNet: Cei mai mulți părinți din România nu folosesc aplicații de control al copiilor în mediul online
#StaiSigurPeNet sâmbătă, 28 martie 2026, 12:15

#StaiSigurPeNet: Peste 90% dintre adolescenții români folosesc zilnic internetul

Peste 90% dintre adolescenții români cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani folosesc zilnic internetul, cel mai mult pentru vizionarea de clipuri...

#StaiSigurPeNet: Peste 90% dintre adolescenții români folosesc zilnic internetul