CITR: Noua procedură de valorificare a Şantierului Naval Mangalia permite accelerarea procesului de vânzare
„Aplicarea mecanismului prevăzut de Codul de Procedură Civilă ne permite să avem un proces mai dinamic şi să creştem şansele de atragere a unui investitor”, a precizat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
Publicat de Adina Sîrbu, 7 septembrie 2026, 21:08
CITR va continua, ca urmare a sentinţei pronunţate luni, demersurile pentru valorificarea Şantierului Naval Mangalia prin organizarea de licitaţii în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Civilă.
Conform unui comunicat al CITR, noul cadru de valorificare permite accelerarea procesului şi organizarea succesivă a licitaţiilor, în cazul în care la etapele anterioare nu există participanţi.
Astfel, prima licitaţie va porni de la 100% din valoarea de piaţă a activului, respectiv 184 de milioane de euro, iar, în absenţa participanţilor, prevederile legale permit continuarea procedurii cu diferite valori procentuale.
„Obiectivul nostru rămâne valorificarea Şantierului Naval Mangalia în condiţii care să îi ofere o perspectivă reală de reinserţie în circuitul economic. Aplicarea mecanismului prevăzut de Codul de Procedură Civilă ne permite să avem un proces mai dinamic şi să creştem şansele de atragere a unui investitor. Dincolo de valorificarea activului, miza este crearea premiselor pentru reluarea activităţii economice şi pentru efectele pozitive pe care un şantier funcţional le poate genera pentru angajaţi, parteneri şi economia locală”, a declarat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
CITR va organiza etapele de valorificare cu respectarea prevederilor legale aplicabile şi va comunica public calendarul şi condiţiile de participare la licitaţii, se subliniază în comunicat.