Ascultă Radio România Constanța Live

Dosar de corupție la Facultate de Medicină: Asistenți universitari arestați preventiv, studente cercetate sub control judiciar

Cei 4 inculpați au formulat declarații în fața instanței și au recunoscut săvârșirea faptelor.

Dosar de corupție la Facultate de Medicină: Asistenți universitari arestați preventiv, studente cercetate sub control judiciar

Publicat de Adina Sîrbu, 6 septembrie 2026, 08:33

Cei patru inculpați din dosarul de corupție care vizează Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța au fost prezentați, sâmbătă seara, în fața magistraților Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă.

Asistenții universitari Raluca Talpeș și Batuhan Omerogluau fost arestați preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, în timp ce față de cele două studente cercetate în același dosar și identificate prin inițialele I.A. și Z.I.D a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Hotărârea Tribunalului Constanța nu este definitivă și poate fi contestată.

Potrivit avocaților, cei 4 acuzati au formulat declarații în fața instanței și au recunoscut săvârșirea faptelor. „Din perspectiva noastră, am putea foarte bine să procedăm mai departe la discutarea unui acord de recunoaștere a vinovăției.”, a declarat apărătorul Ralucăi Talpeș.

Reamintim, dosarul instrumentat de DNA – Serviciul Teritorial Constanța Dosarul penal are ca obiect presupusa fraudare, prin infracţiuni de corupţie, a unor examene de promovare susţinute de studenţii Facultăţii de Medicină, Catedra Anatomie, din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, în anul universitar 2026.

Potrivit procurorilor, în perioada mai–septembrie 2026, Raluca Talpeș, asistentă universitară la Catedra de Anatomie și membră a uneia dintre comisiile de examinare, ar fi pretins și primit în mod repetat bani de la studenți, prin intermediul celorlalți trei inculpați.

Sumele cerute ar fi fost de 600 de euro pentru promovarea unui colocviu și de 2.500 de euro pentru promovarea unui examen, pentru fiecare student.

Cel puțin 15 studenți ar fi apelat la această schemă în timpul sesiunilor de restanțe din perioadele 6–12 iulie și 1–6 septembrie 2026, foloasele obținute în acest mod depășind 37.100 de euro, susțin anchetatorii.

Conform DNA, Batuhan Omeroglu și cele două studente ar fi identificat persoanele interesate și ar fi colectat banii, asigurându-le că vor promova restanțele. Fiecare intermediar și-ar fi păstrat un comision, iar diferența ar fi ajuns la cadrul didactic examinator.

Vineri, în baza autorizaţiilor emise de instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii în 26 de locaţii din municipiul şi judeţul Constanţa – domicilii ale unor persoane fizice, cabinete medicale, sediul unei unităţi de învăţământ superior şi sediul unei unităţi medicale –  fiind găsite şi ridicate sume de bani care nu au putut fi justificate.

Inculpaţilor le-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.

Potrivit DNA, în cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Ședința CSAT s-a încheiat
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 19:50

Ședința CSAT s-a încheiat

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima...

Ședința CSAT s-a încheiat
„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:27

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța

Șase căței de la Adăpostul public din Constanța au fost astăzi în centrul atenției, în cadrul unei activități desfășurate în Parcul...

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:18

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional

Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat...

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:27

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară

Consiliul Local Năvodari a fost convocat în ședință ordinară, marți, 27 octombrie. Pe ordinea de zi sunt 38 de proiecte de hotărâre, cele...

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:26

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia

Un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care europarlamentara Diana...

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:50

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă

Astăzi, 22 octombrie, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari- Compartimentul Siguranță Rutieră au fost...

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:22

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural

Jandarmii constănțeni au fost solicitați să intervină astăzi, în două locații din municipiul Constanța, ca urmare a unor apeluri 112 ce...

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:08

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE

Curtea Constituțională a României a stabilit joi că a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament în...

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE