Vreme instabilă, joi, în Dobrogea și pe litoral
Sunt posibile averse și intensificări ale vântului, dar temperaturile rămân ridicate.
Publicat de Adina Sîrbu, 2 septembrie 2026, 21:36
ANM a emis o nouă informare de instabilitate atmosferică, valabilă până joi, la ora 21.00, în toată țara.
Potrivit meteorologilor, mâine vor fi perioade cu înnorări, averse moderate cantitativ și intensificări ale vântului îndeosebi în regiunile sudice și estice, precum și în zona montană,
În Dobrogea, cerul va fi predominant acoperit pe timpul zilei și, pe arii relativ extinse, sunt anunțate averse slabe și rafale de vânt cu viteze de 40…50 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 30 de grade, minimele nocturne se vor situa între 15 și 20 grade, iar dimineața, pe arii restrânse, va fi ceață.
Pe litoral, cerul va fi variabil, mercurul din termometre va urca până la 27 de grade în aer, iar în apa mării se vor înregistra 24 de grade.