„Ștergar de divăr”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Ștergarul de „givăr” prezentat astăzi este țesut din bumbac alb, năvădit în război și ales peste fire cu bumbac roșu, negru, albastru și galben.
Publicat de Doina Sirbu, 24 august 2026, 14:08
„Divăr” (pronunțat ,,givăr”) este denumirea bănățeană a chemătorului la nuntă, sau cavalerului de onoare, care avea un rol important în cursul ceremonialului nunții tradiționale.
Ștergarul de divăr, având o lungime de peste doi metri, era purtat pe după umeri cu capetele încrucișate în față, în momentul în care, potrivit obiceiului, se ducea mireasa la fântână ca să o stropească cu apă.
Ștergarul de „givăr” prezentat astăzi este țesut din bumbac alb, năvădit în război și ales peste fire cu bumbac roșu, negru, albastru și galben. Mijlocul este străbătut la distanțe egale de șiruri de ornamente liniare.
La cele două capete, pe o suprafață amplă, prezintă motive geometrice organizate in registre, după principiul alternanței și simetriei.
Funcția ceremonială a acestui tip de ștergar este sporită de dantela lată croșetată din bumbac alb, cu motive fitomorfe.
Ștergarul lucrat la sfârșitul sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea, a fost achiziționat de Muzeul de Artă Populară Constanța în anul 1995.
Prin Ordinul nr. 2259/05.04.2018, poziția 9, emis de Ministerul Culturii, piesa a fost clasată în categoria juridică TEZAUR.
Sursă: Muzeul de Artă Populară Constanța