Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării
Au fost invitați să evalueze proiectul legii salarizării aproximativ 60.000 de angajaţi din sănătate.
Publicat de Adina Sîrbu, 23 august 2026, 13:23
Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanşat o consultare publică, la nivel naţional, invitând toţi angajaţii din Sănătate să transmită dacă proiectul legii salarizării trebuie acceptat sau respins.
Angajaţii sunt chemaţi să precizeze dacă proiectul ar genera scăderi salariale, creşteri sau menţinerea veniturilor în plată, se arată într-un comunicat al federaţiei.
Fiecare angajat este invitat să utilizeze comparatorul salariilor din sănătate pentru a verifica care ar fi veniturile generate de aplicarea proiectului de lege şi care este raportul lor cu veniturile existente deja în plată. Comparatorul a fost actualizat cu prevederile proiectului legii salarizării, varianta din 20 august 2026, au precizat sindicaliștii.
Ulterior, fiecare angajat este invitat să răspundă la întrebările aferente formularului de consultare publică, indicând în detaliu care ar fi impactul proiectului legii salarizării asupra veniturilor sale.
Invitaţia la evaluarea proiectului legii salarizării este transmisă în mod direct (via SMS şi e-mail) la aproximativ 60.000 de angajaţi din sănătate şi pe toate canalele de comunicare online.
„Rezultatele finale ale consultării vor fi transmise tuturor partidelor politice, astfel încât să le permită celor aleşi adoptarea unei decizii informate privitoare la proiectul legii salarizării, în acord cu interesele celor pe care-i reprezintă. În acelaşi timp, informaţiile privind rezultatele consultării, pe parcursul desfăşurării acesteia, pot fi văzute de decidenţi pe pagina dedicată consultării publice”, a informat federaţia sindicală.
Conform FSSR, orice decizie privind acceptarea sau respingerea proiectului legii salarizării care nu este precedată de consultarea publică a angajaţilor din sectorul respectiv intră în contradicţie cu obligaţiile de reprezentare.
Organele colective de conducere ale FSSR vor adopta decizia finală privind poziţionarea faţă de proiectul de lege ţinând cont de rezultatele consultării.
Concomitent, federaţia desfăşoară o acţiune de convingere a parlamentarilor privind necesitatea unor corecţii ale proiectului. Printre acestea se numără exceptarea de la limitarea sporurilor la 20% pentru unităţile din subordinea Ministerului Sănătăţii prin introducerea limitei de 30%, introducerea intervalului 50% – 100% pentru tarifele orare suplimentare aferente lucrului în zilele libere şi de sărbători legale și asigurarea finanţării tuturor influenţelor salariale.
Sursă: Agerpres