Ascultă Radio România Constanța Live

Servicii medicale şi fără cardul de sănătate

Servicii medicale şi fără cardul de sănătate

Publicat de Adina Sîrbu, 30 aprilie 2015, 08:28

Persoanele care nu au intrat în posesia cardului de sănătate, vor beneficia de servicii medicale şi după 1 mai, când documentul devine obligatoriu.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a explicat că serviciile medicale furnizate pacienţilor fără card de sănătate vor fi monitorizate separat.

„În sistem se vede dacă pentru pacientul respectiv a fost emis cardul. Dacă acel card a fost iniţializat, se vede şi astăzi şi acum mă refer la cei aproximativ 500.000 de cetăţeni care nu au primit cardul şi au nevoie de un serviciu medical, se duc la acel furnizor de servicii medicale şi în sistem, în momentul în care spun numele şi CNP-ul, se vede dacă a fost emis, şi atunci se pune întrebarea: „Nu ai dorit să vii cu cardul sau cardul nu a ajuns?”. În oricare din situaţii, primeşte serviciile medicale, noi le decontăm furnizorilor serviciile medicale, dar toată lumea trebuie să ştie că aceste servicii sunt monitorizate separat”.

 

 

Construcţia noului Centru de Arşi Grav de la Timişoara este finalizată
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 14:54

Construcţia noului Centru de Arşi Grav de la Timişoara este finalizată

Construcția noului Centru de Arși Grav de la Timișoara este finalizată, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. Oficialul a...

Construcţia noului Centru de Arşi Grav de la Timişoara este finalizată
AUDIO | A început reabilitarea sediului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 14:06

AUDIO | A început reabilitarea sediului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a intrat într-un amplu proces de reabilitare și restaurare a edificiului în care își are...

AUDIO | A început reabilitarea sediului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 11:28

Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara

ANM  a emis o Informare meteorologică valabilă pentru toată țara, până pe 10 februarie, ora 20.00. Sunt vizate: precipitații predominant sub...

Informare meteorologică de ninsori, polei, vânt puternic și răcire accentuată, până marți seara
Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 09:43

Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de...

Rețea de traficanți de persoane, inclusiv minore, și proxeneți, ce opera în județele Constanța și Tulcea, destructurată de polițiști
Actualitate duminică, 8 februarie 2026, 09:21

TULCEA: Asociația ARCA cere intervenția urgentă a autorităților în grindul Dranov, devenit „cimitirul cailor sălbatici”

Asociația ARCA – Animal Rescue and Care confirmă situația dramatică în care se află caii sălbatici din Grindul Dranov, comuna Sfântu...

TULCEA: Asociația ARCA cere intervenția urgentă a autorităților în grindul Dranov, devenit „cimitirul cailor sălbatici”
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 17:35

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat vineri că trebuie intervenit rapid și ferm în reglementarea domeniului de ride-sharing, unde au fost...

CONSTANȚA: Peste 700 de șoferi de ride-sharing fără forme legale, identificați în doar o săptămână
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 16:04

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție

Pompierii din cadrul ISU Constanța au fost alertați astăzi, 7 februarie, cu privire la o persoană căzută de la înălțime de la un bloc în...

CONSTANȚA: UPDATE – Persoană căzută de pe un bloc în construcție
Actualitate sâmbătă, 7 februarie 2026, 14:09

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare

Primăria Municipiului Tulcea derulează, în această perioadă, o campanie de consultare publică privind obiceiurile de deplasare ale...

TULCEA: Actualizare PMUD – locuitorii din municipiu sunt invitați să participe la o campanie de consultare