CONSTANȚA: Consilierii locali se întrunesc în ședință. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi
Ședința începe la ora 14.00.
Publicat de Doina Sirbu, 18 august 2026, 12:10
Consiliul Local Constanța se întrunește astăzi, de la ora 14.00, în ședință extraordinară. Pe masa aleșilor locali sunt trei proiecte de hotărâre. Primul vizează modificarea unei hotărâri din 2024 privind aprobarea contractării unei finanțării rambursabile în valoare de maximum 269 milioane de lei. Celelalte două proiecte se referă la CT BUS.
Mai exact, la aprobarea studiului pentru servicii de întocmire a testului investitorului privat prudent, necesar procesului decizional privind aprobarea participarii UAT municipiul Constanța la majorarea capitalului social al societății, precum și la aprobarea demolării unor construcții din patrimoniul societății. Este vorba despre demolarea unor construcții de pe o suprafață de 30.500 mp, cu o valoare netă de peste 338 de mii de lei. În locul acestor construcții, în cadrul unui proiect cu fonduri europene, ar urma să fie ridicat un nou garaj destinat autobuzelor electrice, dar și ateliere și un nou sediu administrativ.
Redactor: Cătălina Radu