GERMANIA: Dronă cu dispozitiv exploziv, descoperită pe Aeroportul din Leipzig
Obiectul a fost descoperit lângă un avion cargo al companiei ucrainene Antonov Airlines.
Publicat de Adina Sîrbu, 5 august 2026, 16:49
Drona descoperită în noaptea de marţi spre miercuri pe aeroportul oraşului german Leipzig, un centru logistic cheie pentru NATO şi transporturile către Ucraina, era echipată cu un dispozitiv exploziv, care a fost dezamorsat, au anunţat anchetatorii într-un comunicat, relatează AFP.
„O dronă care transporta un dispozitiv exploziv neidentificat a fost descoperită de un angajat al aeroportului Leipzig-Halle”, se arată în comunicat, precizând că poliţia a folosit un robot pirotehnic pentru a retrage detonatorul.
În acest incident de securitate, care a impus suspendarea mai multe ore a traficului aerian pe aeroportul din Leipzig, a fost implicată cel puţin o dronă şi s-a înregistrat de asemenea o coliziune între un avion în zbor şi un obiect. Coliziunea a survenit în timp ce avionul, care ar fi trebuit să aterizeze la Leipzig, lua altitudine după ce fusese redirecţionat în urma închiderii aeroportului. Aeronava a reuşit să aterizeze apoi fără incidente pe aeroportul din Hanovra.
Imagini filmate în timpul nopţii arată maşini de poliţie, pompieri şi un robot pirotehnic pe platforma aeroportului, foarte aproape de un avion al companiei ucrainene cargo Antonov Airlines şi nu departe de un avion al companiei germane de logistică şi curierat DHL.
După închiderea aeroportului, în zona pistei sudice a acestuia a fost găsită o dronă, care a fost între timp examinată cu ajutorul unui robot pirotehnic. Traficul aerian a fost reluat, dar numai pe pista de nord, cea de sud fiind în continuare închisă pentru efectuarea anchetei. Potrivit unei surse citate de ziarul Bild, drona se afla în apropierea unui avion cargo ucrainean.
Situat în partea de est a Germaniei, aeroportul Leipzig/Halle este un centru pentru transporturi militare, mai ales ale armatei germane şi ale aliaţilor din NATO, fiind de asemenea o bază operaţională pentru compania germană DHL şi pentru compania aeriană ucraineană Antonov Airlines.
Germania, care financiar este principalul susţinător european al Ucrainei în războiul cu Rusia, a acuzat-o anterior de mai multe ori pe aceasta din urmă că se află în spatele numeroaselor incidente sabotaj, spionaj şi intruziuni cu drone, acuzaţii negate de Moscova.
Sursă: Agerpres