Ascultă Radio România Constanța Live

NĂVODARI: Echipele RAJA au intervenit pentru deblocarea colectorului principal de canalizare

Intervenția a avut loc după ce duminică seara canalizarea a refulat pe b-dul Năvodari, la intersecție cu strada Rândunelelor.

NĂVODARI: Echipele RAJA au intervenit pentru deblocarea colectorului principal de canalizare

Publicat de Adina Sîrbu, 3 august 2026, 11:24

Începând de aseară, echipele de intervenție ale RAJA S.A. au desfășurat o amplă acțiune pentru restabilirea funcționării sistemului public de canalizare din zona Parcului Ion Dobre, din orașul Năvodari.

Intervenția a avut loc după ce, duminică seara, canalizarea a refulat pe b-dul Năvodari, la intersecție cu strada Rândunelelor.

Lucrările au vizat colectorul principal de canalizare, cu diametrul nominal DN 1000 mm, infrastructură care asigură transportul gravitațional al apelor uzate menajere provenite din localitatea Lumina, zona Mamaia Nord și o parte a orașului Năvodari, către sistemul de epurare.

Pentru deblocarea conductei au fost mobilizate echipe specializate și utilaje de mare capacitate – autospeciale tip WOMA, echipate cu instalații de spălare hidrodinamică la înaltă presiune, precum și vidanje de mare capacitate – care au extras depunerile și a materialele ce obturau secțiunea de curgere a colectorului.

Blocajul nu a fost cauzat de o defecțiune tehnică a infrastructurii, ci de acumularea unor cantități foarte mari de deșeuri și materiale neconforme deversate în sistemul public de canalizare. Acestea au redus semnificativ secțiunea de curgere, au împiedicat evacuarea gravitațională a apelor uzate și au condus la formarea unui dop compact pe conducta principală.

În urma operațiunilor desfășurate pe parcursul nopții și în această dimineață, au fost extrase din rețea sute de kilograme de deșeuri, predominând materialele textile (în special servețele din fibre sintetice). Acestea sunt considerate printre cele mai periculoase materiale pentru exploatarea sistemelor de canalizare, deoarece nu se degradează în apă, reduc capacitatea de transport a conductelor și pot conduce la blocarea completă a colectoarelor și a stațiilor de pompare.

După îndepărtarea deșeurilor și efectuarea operațiunilor de spălare mecanizată, funcționarea sistemului a fost restabilită parțial. Echipele RAJA continuă și în prezent intervenția cu toate utilajele necesare pentru eliminarea completă a blocajelor și readucerea întregului sistem la parametrii normali de exploatare.

Totodată, în urma evaluării tehnice din teren, s-a stabilit că sunt necesare lucrări suplimentare, respectiv înlocuirea unui tronson de colector afectat și realizarea unui nou cămin de vizitare. Aceste lucrări vor permite accesul operativ al echipelor de intervenție și vor facilita întreținerea preventivă a colectorului, reducând timpul de intervenție în cazul unor blocaje viitoare.

RAJA S.A. reamintește că sistemul public de canalizare este proiectat și dimensionat exclusiv pentru preluarea și transportul apelor uzate menajere și, după caz, al apelor meteorice, în funcție de configurația rețelei.

Deversarea în canalizare a deșeurilor solide, materialelor textile, șervețelelor umede, produselor de igienă, uleiurilor și grăsimilor alimentare, resturilor provenite din lucrări de construcții, materialelor plastice, anvelopelor sau a altor obiecte voluminoase reprezintă una dintre principalele cauze ale colmatării conductelor și ale blocării stațiilor de pompare. Consecințele acestor practici sunt reducerea capacității hidraulice a rețelei, creșterea presiunii în sistem, apariția refulărilor de ape uzate, deteriorarea infrastructurii și efectuarea unor intervenții complexe, costisitoare și de lungă durată.

În activitatea curentă de exploatare și mentenanță, echipele RAJA întâlnesc frecvent cantități importante de materiale care nu au ce căuta în sistemul de canalizare, situație ce afectează continuitatea serviciului și poate produce disfuncționalități cu impact asupra unui număr mare de utilizatori.

Facem apel către toți utilizatorii să utilizeze în mod responsabil sistemul public de canalizare și să respecte regulile de exploatare a acestuia. Protejarea infrastructurii de apă uzată este o responsabilitate comună, iar funcționarea acesteia în condiții de siguranță depinde în mod direct de comportamentul fiecărui utilizator, au transmis reprezentanții companiei de apă.

VALU LUI TRAIAN: Distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni
Utilitare sâmbătă, 19 septembrie 2026, 10:35

VALU LUI TRAIAN: Distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni

Primăria comunei Valu lui Traian anunță că distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni, 21 septembrie. Pubelele vor putea fi...

VALU LUI TRAIAN: Distribuirea gratuită a noilor pubele va fi reluată luni
CT BUS scurtează temporar traseul liniei 42
Utilitare vineri, 18 septembrie 2026, 19:28

CT BUS scurtează temporar traseul liniei 42

Traseul autobuzelor de pe linia 42 din Constanța este modificat temporar, din cauza unui eveniment organizat în Portul Tomis și a valorilor mari...

CT BUS scurtează temporar traseul liniei 42
CONSTANȚA – MAMAIA: Noi acțiuni de delarvizare și dezinsecție
Utilitare miercuri, 16 septembrie 2026, 19:15

CONSTANȚA – MAMAIA: Noi acțiuni de delarvizare și dezinsecție

Având în vedere că malurile apelor reprezintă zone propice pentru înmulțirea insectelor, Primăria Constanța a reluat acțiunile de...

CONSTANȚA – MAMAIA: Noi acțiuni de delarvizare și dezinsecție
CONSTANȚA: Avarie RAJA pe Șoseaua Mangaliei
Utilitare miercuri, 16 septembrie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Avarie RAJA pe Șoseaua Mangaliei

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite astăzi, 16 septembrie 2026, pe Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța,...

CONSTANȚA: Avarie RAJA pe Șoseaua Mangaliei
Utilitare miercuri, 16 septembrie 2026, 10:36

TULCEA: Din cauza unei avarii, locuitorii din mai multe zone nu au apă la robinete

Din cauza unei avarii apărute pe rețeaua de distribuție a apei potabile de pe strada Frumoasa, în zona din spatele blocului Belvedere, din...

TULCEA: Din cauza unei avarii, locuitorii din mai multe zone nu au apă la robinete
Utilitare marți, 15 septembrie 2026, 16:47

CONSTANȚA: Atenție, platformele de colectare a deşeurilor sunt supravegheate video

Poliţiştii locali reamintesc cetăţenilor şi agenţilor economici că platformele destinate colectării deşeurilor menajere din municipiul...

CONSTANȚA: Atenție, platformele de colectare a deşeurilor sunt supravegheate video
Utilitare sâmbătă, 12 septembrie 2026, 17:30

CONSTANȚA, TECHIRGHIOL, CUMPĂNA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. „Acestea au loc când sunt...

CONSTANȚA, TECHIRGHIOL, CUMPĂNA: Atenție, se oprește curentul! Lucrări programate
Utilitare sâmbătă, 12 septembrie 2026, 07:26

CONSTANȚA: Un tronson din Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 12 septembrie

Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 12 septembrie, pe tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și bulevardul Ferdinand, oferind ocazia...

CONSTANȚA: Un tronson din Bulevardul Tomis redevine pietonal, sâmbătă, 12 septembrie