Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
Declarațiile prefecților Eugen Terente și Adrian Picoiu, după doborârea celei de-a treia drone rusești intrate în spațiul aerian național.
Publicat de Adina Sîrbu, 26 iulie 2026, 17:40
Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit Forțele Aeriene Române, în ultimele zile, pentru doborârea dronelor rusești care au intrat pe teritoriul nostru.
Declarația îi aparține prefectului județului Tulcea, Eugen Terente, după ce o a treia dronă rusească a fost doborâtă în dimineața zilei de astăzi, deasupra Mării Negre, în zona Sulina-Chilia:
Populația județului ar trebui să se simtă în siguranță, având în vedere că în trei zile consecutiv s-au doborât trei drone, înseamnă că MApN-ul își face treaba și, spre deosebire de alte perioade în care priveam cum trec dronele deasupra zonelor din Deltă, acum reușim să le doborâm, ceea ce este un semn bun. Într-adevăr, Rusia ar trebui să se oprească din această agresiune, fiindcă pune în pericol și țările vecine.
Și prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, a făcut, astăzi, un apel la calm, spunând că populația și turiștii nu sunt în pericol, din cauza evenimentelor recente, iar autoritățile sunt pregătite să facă față oricărei situații create de incursiunile dronelor rusești pe teritoriul României.
Adrian Picoiu consideră că dronele aeriene doborâte în ultimele trei zile de aviația militară a României au intrat accidental în spațiul aerian al țării noastre:
Rog un apel la calm, atât populației județului Constanța, cât și a turiștilor care ne vizitează în perioada asta, fiind sezon estival în plină desfășurare. Rog să aibă credere în autorități, fiindcă își fac treaba. Suntem pregătiți, eu spun, 100% pentru orice, să spunem, între ghilimele, atac, care ar trebui să vină de la o dronă, eu le zic „rătăcite”. Încă o dată, rog, și se vede, sezonul se desfășoară în condiții normale, nu este niciun pericol iminent să fie viața populației pusă în pericol astăzi.
Oana Popescu Zamfir, directorul Global Focus Center, apreciază că avem de-a face cu acțiuni deliberate ale Federației Ruse, care testează modul de reacție al României și al partenerilor din NATO și UE, fără să ne aflăm, totuși, în fața unui atac militar clasic.
Este limpede că sunt niște incursiuni deliberate, că e vorba de o încercare a Rusiei de a testa capacitatea, disponibilitatea de reacție, poate de a testa și niște chestiuni tehnice pentru a vedea cu ce fel de tehnică se răspunde. Poate are legătură cu faptul că România a operaționalizat în sfârșit sistemul de protecție a frontierei și există o încercare de a testa cum funcționează. Dar este foarte limpede că sunt niște provocări lansate de Rusia la adresa Uniunii Europene și NATO.
Redactor: Bogdan Comșa