AUDIO | Livrările de țiței din Kazahstan au fost suspendate. Ce efecte ar putea avea această măsură asupra Europei
Ministerul Energiei transmite că nu vor exista efecte imediate și că se caută soluții de rezervă, care să compenseze lipsa țițeiului din Kazahstan.
Publicat de Doina Sirbu, 24 iulie 2026, 13:58
Războiul din Ucraina a dus la suspendarea livrărilor de țiței din Kazahstan, după ce infrastructura de transport, operată de Rusia în portul Novorosiisk, a fost avariată semnificativ. Dacă nu se găsește o soluție rapidă pentru deblocarea situației, efectele pentru Europa și România ar putea să fie serioase.
Nu vorbim doar despre creșterea prețurilor motorinei și benzinei, ci și despre o posibilă criză de combustibil de pe piață, precum și de scumpiri în lanț de bunuri și servicii. Situația este complicată și mai mult de războiul din Iran, care s-a reaprins, zilele acestea. Avem și motive de optimism, însă. Ministerul Energiei transmite că nu vor exista efecte imediate și că se caută soluții de rezervă, care să compenseze lipsa țițeiului din Kazahstan.
Amănunte, în interviul următor, realizat de Bogdan Comșa cu Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă.