Ascultă Radio România Constanța Live

Dragoș Pîslaru: Comisia Europeană tocmai a aprobat astăzi propunerea de renegociere a PNRR

Dragoș Pîslaru: Comisia Europeană tocmai a aprobat astăzi propunerea de renegociere a PNRR
Foto: Secretariatul General al Guvernului

Publicat de Doina Sirbu, 13 iulie 2026, 21:08

Comisia Europeană a aprobat luni propunerea de renegociere a PNRR iar aprobarea formală de către Consiliul Uniunii Europene este așteptată pe 7 august, potrivit ministrului interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

‘O veste bună, în exclusivitate, de la Bruxelles: Comisia Europeană tocmai a aprobat astăzi propunerea de renegociere a PNRR. Urmează ultimul pas: aprobarea formală de către Consiliul Uniunii Europene, pe 7 august. După luni de muncă pentru a salva cât mai multe investiții și cât mai mulți bani europeni pentru România, am ajuns în punctul în care totul depinde acum doar de capacitatea României de a livra reformele promise. Și, din păcate, fix aici se rupe filmul. În timp ce la Bruxelles obținem rezultate fantastice, la București, domnul Sorin Grindeanu anunță că PSD nu va vota legea salarizării și amenință că va sabota și reforma privind integritatea în funcția publică’, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, pe salarizarea unitară reforma a fost amânată succesiv și împinsă dintr-o cerere de plată în alta iar ani de zile nu a fost realizată reforma salarizării.

‘Chiar domnul Grindeanu recunoaște astăzi că jalonul a fost mutat din cererea de plată 3 în cererea de plată 6. Ani de zile reforma nu a fost făcută. Acum, când trebuie în sfârșit livrată, ni se spune din nou: nu votăm’, susține Pîslaru.

El acuză, de asemenea, că, pe subiectul integritate în funcția publică, PSD încearcă să mute discuția spre Dominic Fritz și alte cazuri individuale în loc să se discute despre cum poate fi întărită Agenția Națională de Integritate.

‘Este o diversiune. Reforma nu este despre un om, un partid sau un dosar. Este despre capacitatea statului român de a avea reguli clare și instituții eficiente pentru apărarea integrității în funcția publică’, a subliniat sursa citată.

Dragoș Pîslaru precizează, de asemenea, că pe reforma urbanismului, România a pierdut ani întregi în blocaje și conflicte privind competențele de emitere a autorizațiilor de construire, inclusiv în disputa dintre administrațiile PSD de sector și Primăria Capitalei, în loc să modernizeze legislația și să reducă birocrația.

Ministrul interimar afirmă că și pe decarbonizare reformele au fost împinse până în ultimul moment, iar România a ajuns să negocieze sub presiunea termenelor-limită și a riscului de a pierde fonduri europene.

‘Nu poți pretinde miliarde de euro de la Uniunea Europeană și, în același timp, să refuzi reformele la care România s-a angajat. Nu poți spune că vrei PNRR, dar să respingi jaloanele din PNRR. Nu poți aplauda banii europeni și să sabotezi condițiile asumate de România pentru a-i primi.(…)
În toți acești ani, PSD a practicat politica tergiversării, amânând de fiecare dată decizia tocmai de frică să nu își asume ei vreo responsabilitate.
Guvernul condus de Ilie Bolojan a împins reformele înainte cu toată puterea, ne-am asumat deciziile dificile și am dovedit că putem avea în Guvern și oameni politici responsabili, care acționează în interesul țării. PNRR nu este al unui partid. Nu este al unui ministru. Nu este al unui guvern.
Este un plan pentru dezvoltarea României: autostrăzi, spitale, școli, digitalizare, energie, modernizarea administrației și miliarde de euro care schimbă în bine viața românilor. Așa că fac un apel foarte clar la responsabilitate către PSD: nu puneți, domnilor de la PSD, viitorul României în pericol pentru agenda voastră politică măruntă’, a mai scris Dragoș Pîslaru, pe rețeaua de socializare.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după întâlnirea cu președintele Nicușor Dan, că strategia premierului demis Ilie Bolojan, ‘să guverneze prin intermediul Parlamentului și punând presiune pe voturile PSD, este una complet greșită’ și a precizat că PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR pentru ‘interesele obscure ale unor lideri de dreapta’.

‘De aceea, strategia domnului prim-ministru Bolojan demis de a continua să guverneze prin intermediul Parlamentului și punând presiune pe voturile PSD este una complet greșită. În acest sens, le-am spus că PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR drept paravan mediatic pentru interesele obscure ale unor lideri de dreapta. De exemplu, suntem total împotrivă ca domnul Fritz să-și rezolve problemele de integritate prin modificarea legii. Concret, nu vom accepta ca în grupul de lucru pe subiectul privind jalonul care face referire la integritatea în funcția publică USR să introducă tot felul de texte care să rezolve problemele personale ale lui Fritz, Clotilde Armand și ale altor USR-iști condamnați definitiv de Înalta Curte’, a adăugat liderul PSD.

Grindeanu a mai spus că PSD nu va vota o lege a salarizării care nici astăzi nu este în transparență publică.

‘De asemenea, i-am anunțat că nu vom vota pur și simplu o lege a salarizării, care nici astăzi nu este pusă în transparență și unde consultarea cu sindicatele și patronatele a fost un simulacru. Tocmai de aceea noi astăzi ne vom întâlni cu toate confederațiile sindicale și miercuri cu patronatele, pentru că este un subiect mult prea important pentru România ca noi să așteptăm să ne trimită domnul Pîslaru sau domnul Bolojan o lege proastă sau inaplicabilă. Și pentru cei din PNL și USR care tot vociferează că această lege trebuia făcută deja le reamintesc că pe vremea lui Nicolae Ciucă acest jalon a fost mutat din cererea 3 de plată în cererea 6, pentru că foștii miniștri de finanțe ai PNL-ului au spus că nu au bani pentru a o implementa. Asta este adevărul pe care îl puteți verifica foarte simplu. Închei prin a-i avertiza din nou pe cei de la PNL și USR să nu folosească PNRR pentru a privatiza în mod netransparent și la super discount companiile românești profitabile sau să facă o așa-zisă digitalizare cu dedicație pentru un anumit concern străin. Acestea sunt lucruri inacceptabile pentru PSD’, a transmis Grindeanu.

Liderii fostei coaliții de guvernare s-au întâlnit cu președintele Nicușor Dan, luni dimineața, la Palatul Cotroceni.

Sursă: AGERPRES

STEAG ROȘU și SCĂLDATUL INTERZIS pe plajele din Eforie!
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 12:32

STEAG ROȘU și SCĂLDATUL INTERZIS pe plajele din Eforie!

Marea a devenit foarte agitată duminică, iar Steagul Galben, arborat de salvamari în foișoare în această dimineață, a fost înlocuit cu...

STEAG ROȘU și SCĂLDATUL INTERZIS pe plajele din Eforie!
NĂVODARI: Depistat de radar cu o viteză dublă față de limita legală, lăsat fără permis a doua oară într-un an
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 11:37

NĂVODARI: Depistat de radar cu o viteză dublă față de limita legală, lăsat fără permis a doua oară într-un an

Un bărbat de 45 de ani a fost surprins de polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari – Compartimentul Siguranță Rutieră circulând...

NĂVODARI: Depistat de radar cu o viteză dublă față de limita legală, lăsat fără permis a doua oară într-un an
CONSTANȚA: Mobilizare a forțelor de ordine, seara trecută, în cartierul constănțean Henri Coandă | VIDEO
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 10:58

CONSTANȚA: Mobilizare a forțelor de ordine, seara trecută, în cartierul constănțean Henri Coandă | VIDEO

Zeci de echipaje de Poliție, polițiști locali, jandarmi și ambulanțe SMURD au intervenit, sâmbătă seara, la două evenimente petrecute în...

CONSTANȚA: Mobilizare a forțelor de ordine, seara trecută, în cartierul constănțean Henri Coandă | VIDEO
Ședință CSAT, convocată de președintele Nicușor Dan
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 10:34

Ședință CSAT, convocată de președintele Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc luni, la ora 15.00, la Palatul Cotroceni,...

Ședință CSAT, convocată de președintele Nicușor Dan
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 10:27

Continuă scumpirea carburanților. Benzina, la un nivel record

Preţul benzinei a atins un nou record absolut, în timp ce reducerea accizei la motorină a fost deja anulată de creşterea de 9 bani pe litru...

Continuă scumpirea carburanților. Benzina, la un nivel record
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 10:06

Accident rutier MORTAL între localitățile Mihail Kogălniceanu și Cuza Vodă din județul Constanța

Un accident rutier, soldat cu moartea unui bărbat, a avut loc, duminică dimineața, pe DJ 222, între localitățile constănțene Mihail...

Accident rutier MORTAL între localitățile Mihail Kogălniceanu și Cuza Vodă din județul Constanța
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 08:51

TULCEA: Drone în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că sâmbătă, 5 septembrie, la ora 23.40, sistemul de supraveghere radar a detectat un grup ţinte...

TULCEA: Drone în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului
Actualitate duminică, 6 septembrie 2026, 08:38

Cutremur de intensitate medie în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 s-a produs duminică dimineața în zona seismică Vrancea-Buzău, potrivit informațiilor transmise de...

Cutremur de intensitate medie în zona Vrancea