Ascultă Radio România Constanța Live

Argumente pro examen de admitere în liceu

Argumente pro examen de admitere în liceu

Publicat de Adina Sîrbu, 27 aprilie 2015, 08:35

Reintroducerea admiterii în liceu a fost discutată la întâlnirea de la Guvern dintre liderii sindicatului din învăţământ şi Comisia de dialog social.

Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a declarat că s-a  propus ca în noul proiect al Legii educaţiei să fie prevăzută reintroducerea admiterii la liceu, după ce s-a constatat că repartiţia computerizată nu e cea mai reuşită formulă, fiind în defavoarea elevului.

Măsura este susţinută de profesori, care apreciază că un examen de intrare la liceu ar fi o variantă mai bună, faţă de algoritmul actual, care ia în calcul 25% mediile din cei patru ani de gimnaziu şi 75% media de la Evaluarea naţională.

Pe agenda discuţiilor s-au mai aflat pensionarea la cerere a profesorilor, decontarea navetei, eliminarea costului standard, dar şi salarizarea celor 50.000 de persoane din sectorul nedidactic, plătite la fel, indiferent de vechime.

O nouă întâlnire între partenerii sociali şi reprezentanţii Guvernului va avea loc la sfârşitul lunii mai.

Bacalaureat 2025 – Următorul examen este miercuri, la proba obligatorie a profilului
Educație miercuri, 11 iunie 2025, 08:23

Bacalaureat 2025 – Următorul examen este miercuri, la proba obligatorie a profilului

Miercuri, 11 iunie 2025, este programată proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), iar vineri,...

Bacalaureat 2025 – Următorul examen este miercuri, la proba obligatorie a profilului
CONSTANȚA: Peste 4.100 de candidați din județ, înscriși la prima sesiune a bacalaureatului
Educație marți, 10 iunie 2025, 12:17

CONSTANȚA: Peste 4.100 de candidați din județ, înscriși la prima sesiune a bacalaureatului

Examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, a început astăzi, 10 iunie 2025, cu proba scrisă la disciplina Limba și literatura...

CONSTANȚA: Peste 4.100 de candidați din județ, înscriși la prima sesiune a bacalaureatului
Examenul de bacalaureat 2025, marcat de premiere
Educație marți, 10 iunie 2025, 07:38

Examenul de bacalaureat 2025, marcat de premiere

Marți, 10 iunie, încep probele scrise ale examenului de bacalaureat. S-au înscris 108.000 de candidați, dintre care 94.000 sunt din promoția...

Examenul de bacalaureat 2025, marcat de premiere
Elevii din ultimul an de liceu încheie cursurile
Educație vineri, 6 iunie 2025, 08:06

Elevii din ultimul an de liceu încheie cursurile

Elevii claselor a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă încheie, vineri, cursurile liceale, conform calendarului aprobat de Ministerul...

Elevii din ultimul an de liceu încheie cursurile
Educație miercuri, 4 iunie 2025, 09:44

AUDIO | Absolvenții Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, pregătiți pentru bacalaureat

A început numărătoarea inversă până la startul probelor scrise ale examenului de bacalaureat. Dacă unii elevi încearcă să învețe cât mai...

AUDIO | Absolvenții Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, pregătiți pentru bacalaureat
Educație marți, 3 iunie 2025, 13:29

AUDIO: Bacalaureatul, cel mai de temut examen al liceenilor, bate la ușă

Bacalaureatul, cel mai de temut examen al liceenilor, bate la ușă. De săptămâna viitoare, din 10 iunie, încep probele scrise, prima fiind la...

AUDIO: Bacalaureatul, cel mai de temut examen al liceenilor, bate la ușă
Educație vineri, 30 mai 2025, 10:10

AUDIO | Centrul Județean de Excelență Constanța, locul de pregătire pentru olimpicii dobrogeni

Cei mai buni elevi din Dobrogea, olimpici la limba română, matematică, biologie, geografie și chimie, membri ai Centrului de Excelență din...

AUDIO | Centrul Județean de Excelență Constanța, locul de pregătire pentru olimpicii dobrogeni
Educație joi, 29 mai 2025, 17:23

Centrul Județean de Excelență Constanța, locul de pregătire al olimpicilor dobrogeni pentru compețitiile naționale și internaționale