Ascultă Radio România Constanța Live

Declarația Summitului NATO de la Ankara: Rusia reprezintă o amenințare pe termen lung la adresa securității și stabilității euroatlantice

Documentul reiterează angajamentul față de Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord.

Declarația Summitului NATO de la Ankara: Rusia reprezintă o amenințare pe termen lung la adresa securității și stabilității euroatlantice
Foto: U.S. President Donald Trump poses for a family photo, joined by NATO Secretary General Mark Rutte, Turkish President Tayyip Erdogan and other leaders during the NATO leaders summit at the Bestepe Presidential Compound in Ankara, Turkey, July 8, 2026. REUTERS/Jonathan Ernst

Publicat de Doina Sirbu, 8 iulie 2026, 21:37

Ankara – Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Rusia reprezintă ‘o amenințare pe termen lung’ la adresa securității și stabilității euroatlantice, se arată în Declarația comună a liderilor NATO reuniți la Ankara.

Documentul reiterează angajamentul față de Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord.

‘Noi, șefii de stat și de guvern ai Alianței Nord-Atlantice, ne-am reunit la Ankara pentru a reafirma angajamentul nostru de neclintit pentru apărarea colectivă, conform Articolului 5 al Tratatului de la Washington, și pentru relația transatlantică. Un atac împotriva unuia dintre noi reprezintă un atac împotriva tuturor. Unitatea, solidaritatea și puterea noastră colectivă rămân fundamentul păcii, securității și prosperității pentru cei un miliard de cetățeni ai Alianței de națiuni libere și democratice. Rămânem angajați față de abordarea noastră de tip 360 de grade pentru descurajare și apărare’, au transmis semnatarii.

Potrivit Declarației, ‘pentru a combate amenințarea pe termen lung pe care Rusia o reprezintă la adresa securității și stabilității euroatlantice și amenințarea persistentă a terorismului, aliații acționează conform angajamentului de la Haga privind apărarea’.

Documentul amintește că în 2025 aliații europeni și Canada și-au crescut investițiile în cerințele critice de apărare cu mai mult de 139 miliarde de dolari.

‘Investițiile noastre ne asigură capabilitățile de care avem nevoie și, în același timp, ne consolidează baza industrială și reziliența’, au precizat aliații, care s-au angajat să extindă capacitatea de producție colectivă și să colaboreze cu industria pentru a accelera inovarea.

‘Vom continua să lucrăm pentru a elimina barierele comerciale în domeniul apărării între aliați și pentru a valorifica parteneriatele NATO în vederea maximizării profunzimii și cooperării în industria de apărare’, au afirmat liderii aliați.

Declarația subliniază și implicarea europeană din interiorul alianței.

‘Construim viitorul: O Europă mai puternică într-o NATO mai puternică – o Alianță modernă. Aliații Europeni și Canada, lucrând cu Statele Unite, își asumă o responsabilitate mai mare pentru apărarea Alianței. Descurajarea și apărarea NATO se bazează pe un mix adecvat de capabilități nucleare, convenționale și de apărare împotriva rachetelor, completat de capacități spațiale și cibernetice’, au menționat semnatarii.

De asemenea, documentul evidențiază importanța investițiilor în apărare.

‘Investim în capacitatea noastră de a disloca, facilita și a ne susține forțele armate și acționăm pentru atingerea țintelor de capabilități în toate domeniile, inclusiv cele de lovire cu precizie în adâncime, cele de apărare integrată aeriană și antirachetă, sisteme fără pilot, tehnologii de vârf și capabilități de intelligence. Dezvoltăm un cloud interoperabil transatlantic pentru situații de luptă și adoptăm modele de Inteligență Artificială puternice’, au detaliat aliații.

Totodată, este reiterată susținerea pentru Ucraina, care ‘contribuie la securitatea transatlantică’.

‘Aliații sunt uniți în sprijinul neclintit pentru Ucraina în efortul său de a-și apăra libertatea, suveranitatea și integritatea teritorială. Aliații europeni și Canada finanțează acum marea majoritate a asistenței de securitate pentru Ucraina prin instrumente bilaterale și multilaterale’, arată Declarația.

Potrivit aliaților, acest sprijin trebuie să fie echitabil, predictibil și sustenabil pe termen lung. Pentru 2026, aliații își iau angajamentul de a livra Ucrainei echipament militar, asistență și instruire în valoare de 70 miliarde de euro și își afirmă angajamente suverane de a susține asistența cel puțin la un nivel echivalent în 2027. Astfel, salută decizia Uniunii Europene de a furniza Ucrainei finanțare multianuală prin intermediul Împrumutului de Sprijin pentru Ucraina (Ukraine Support Loan).

‘Alianța continuă să răspundă și să se adapteze la competiția strategică, instabilitatea generalizată, amenințările hibride și șocurile recurente care definesc mediul de securitate la granițele noastre. Aliații reiterează că Iran nu trebuie să dețină niciodată o armă nucleară și fac apel la Iran să respecte deplin libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz’, mai susțin semnatarii Declarației Summitului de la Ankara.

Sursă: AGERPRES

Ședința CSAT s-a încheiat
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 19:50

Ședința CSAT s-a încheiat

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima...

Ședința CSAT s-a încheiat
„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:27

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța

Șase căței de la Adăpostul public din Constanța au fost astăzi în centrul atenției, în cadrul unei activități desfășurate în Parcul...

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:18

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional

Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat...

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:27

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară

Consiliul Local Năvodari a fost convocat în ședință ordinară, marți, 27 octombrie. Pe ordinea de zi sunt 38 de proiecte de hotărâre, cele...

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:26

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia

Un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care europarlamentara Diana...

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:50

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă

Astăzi, 22 octombrie, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari- Compartimentul Siguranță Rutieră au fost...

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:22

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural

Jandarmii constănțeni au fost solicitați să intervină astăzi, în două locații din municipiul Constanța, ca urmare a unor apeluri 112 ce...

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:08

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE

Curtea Constituțională a României a stabilit joi că a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament în...

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE