Pericol public pe șosele: Bărbat beat și fără permis, prins la volan de polițiștii din Valu lui Traian
Individul, condamnat anterior pentru același tip de infracțiuni, este propus pentru arest preventiv.
Publicat de Adina Sîrbu, 7 iulie 2026, 14:32
Un bărbat de 31 de ani a fost reținut, luni, lde polițiști din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism pe strada Mihai Eminescu din localitatea Valu lui Traian, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul în cauză a mai fost condamnat pentru același tip de infracțiuni.
În urma administrării probatoriului în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar astăzi urmează a fi prezentat procurorului de caz, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive.