Guvernul va contesta în instanţă procedura de executare silită a conturilor Romatsa
Negocierile cu Pfizer continuă, pentru deblocarea situației de la Romatsa, dar și pentru închiderea litigiului cu producătorul de vaccinuri, a anunțat Ilie Bolojan.
Publicat de Adina Sîrbu, 6 iulie 2026, 09:59
Executivul va contesta în instanţă, săptămâna aceasta, procedura de executare silită a conturilor Romatsa, decisă de un tribunal din Belgia, în cazul datoriei de 600 de milioane de euro pe care statul român o are faţă de gigantul farmaceutic Pfizer pentru vaccinurile COVID neachiziţionate.
În paralel, Guvernul continuă negocierile confidenţiale cu producătorul de vaccinuri, a precizat premierul interimar Ilie Bolojan, după ce operatorului român de control al traficului aerian i-au fost blocate conturile şi instanţa a instituit poprire pe sumele colectate de Eurocontrol pentru furnizarea de către Romatsa a serviciilor de navigaţie aeriană de rută.
„Firma Romatsa împreună cu avocaţii Guvernului României vor depune o contestaţie în Belgia la această procedură de executare, pe de o parte, şi pe de altă parte vom continua negocierile cu firma Pfizer, în aşa fel încât să putem găsi o soluţie pentru ca activitatea firmei Romatsa să poată să se desfăşoare fără niciun fel de probleme şi să găsim o procedură care să permită închiderea acestui litigiu într-o manieră acceptabilă pentru ambele părţi şi într-o formulă care să fie sustenabilă pentru bugetul de stat”, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan.
Reprezentanţii regiei dau asigurări că zborurile se desfăşoară în condiţii absolut normale, iar siguranţa traficului aerian nu este pusă în pericol.
Sursă: RRA