,,Farfurie de Horezu”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Constanța
Decorația marginală constă într-un registru lat ornamentat cu motive fitomorfe (ramuri cu frunze și spice de grâu), pe fond jirăvit.
Publicat de Doina Sirbu, 29 iunie 2026, 15:06
Cocoșul reprezintă emblema centrului de ceramică Horezu, din județul Vâlcea. Modelul decorativ cunoaște reprezentări diferite, atât ca stil (particular fiecărui meșter olar), cât și din perspectiva asocierii cu alte motive specifice centrului: spicul de grâu, bradul, strugurele, soarele, șarpele, copacul (având semnificații simbolice în comunitățile agro-pastorale românești).
Motivul decorativ al cocoșului are ca model de inspirație cocoșul prezent pe acoperișul caselor din Oltenia, unde era considerat spirit protector, simbol al biruinței, al victoriei luminii asupra întunericului și al reînvierii.
Farfuria de Horezu prezentată astăzi, având denumirea locală ,,taier”, este lucrată din materiale tradiționale (lut, angobă, coloranți, smalț), prin tehnici arhaice: frământat prin călcare, modelat la roată, angobat, pictat cu cornul, jirăvit cu gaița, smălțuit, ardere oxidantă.
În centrul vasului, pe fond ivoriu de angobă, este prezentă imaginea plastică a cocoșului redat în mișcare, pictat cu brun, ocru și verde, culori tradiționale ale centrului.
Decorația marginală constă într-un registru lat ornamentat cu motive fitomorfe (ramuri cu frunze și spice de grâu), pe fond jirăvit.
Piesa prezintă pe spate semnătura de meșter (Eufrosina Vicșoreanu) și anul execuției (1986), inscriptii zgâriate în pasta umedă a vasului, înainte de ardere.
Eufrosina Vicșoreanu (1935-2013), soția renumitului meșter Victor Vicșoreanu, provine din familia olarului Gheorghe Giubega, care a activat la jumătatea secolului al XX-lea în satul Olari, comuna Horezu.
Ceramica soților Vicșoreanu este recunoscută în domeniu prin stilul decorativ aparte și păstrarea tradiției în tehnicile confecționării olăriei din Horezu.
Ceramica românească de Horezu a intrat în anul 2012, în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO.
Sursă: Muzeul de Artă Populară Constanța
