SULINA: Încep activitățile din cadrul proiectului „Ranger junior în Delta Dunării”
Proiectul este implementat în perioada 24.04.2025 - 31.12.2026.
Publicat de Doina Sirbu, 29 iunie 2026, 14:02
ARBDD anunță că astăzi încep la Sulina, activitățile proiectului „Ranger junior în Delta Dunării”, finanțat în cadrul Programului Național „Rangerii juniori” lansat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ce vizează educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului.
Prin acest program se susțin financiar activități vizând educația și conștientizarea privind protecția mediului destinate tinerilor, precum și cheltuielile implicate de participarea acestora la activități despre natură și în natură, alături de personalul parcurilor naționale sau naturale, cadre didactice și/sau voluntari în vederea asigurării dezvoltării armonioase și pentru formarea și pregătirea generațiilor viitoare pentru un trai sustenabil.
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), în calitate de beneficiar al proiectului „Ranger junior în Delta Dunării”, este lider de parteneriat, în baza acordurilor încheiate cu următorii parteneri: Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, Liceul Tehnologic Agricol ,,Nicolae Cornățeanu”, Liceul Tehnologic Brad Segal Tulcea, Școala Gimnazială Crișan, Școala Gimnazială Chilia Veche, Școala Gimnazială Sf. Gheorghe, Liceul Teoretic ”Jean Bart” din Sulina.
Scopul proiectului: creșterea interesului elevilor pentru implicarea în protecția naturii, pornind de la informarea acestora asupra meseriei de ranger/inspector ecolog și continuând cu promovarea privind valoarea biologică, ecologică, estetică, culturală și economică a Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Activitățile proiectului ce se vor desfășura pe parcursul a cinci zile, debutează în contextul celebrării Zilei Internaționale a Dunării și au următoarele obiective specifice:
- creșterea gradului de conștientizare al tinerei generații cu privire la importanța protejării și conservării patrimoniului natural și cultural al Rezervației Biosferei Delta Dunării.
- dezvoltarea capacității de observare, explorare și înțelegere a importanței ariilor protejate în rândul tinerilor prin participare la excursii tematice în teren,
- creșterea nivelului de cunoaștere a elevilor asupra valorilor, funcțiilor și importanței Rezervației Biosferei Delta Dunării și protecția/conservarea diversității biologice care va fi realizat prin abordarea unor subiecte de informare, documentare și dezbatere pe următoarele tematici: informare privind caracteristicile RBDD (cadru legal, suprafață, unități fizico-geografice componente, biodiversitate, populație, etc. ) ; documentare a elevilor privind importanța, recunoscută la nivel național și internațional, a valorilor găzduite de RBDD; dezvoltarea competențelor de comunicare, inter/autocunoaștere, asumarea rolurilor în echipă, formarea comportamentului prosocial abordate în manieră transdisciplinară.
Comunicare pe tema conservării, dezvoltării durabile și protecției ariilor naturale în scopul conștientizării celorlalți membri ai comunității: colegi, vecini, părinți, vizitatori.
Finanţatorul Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) asigură suportul financiar al beneficiarului cu suma de 236.875 lei, conform Hotărârii Comitetului de Avizare nr. 3/26.02.2025 cu titlul de finanţare pentru implementarea proiectului „Ranger junior în Delta Dunării” în cadrul Programului naţional „Rangerii juniori” vizând educaţia şi conştientizarea tinerilor privind protecţia mediului. Proiectul este implementat în perioada 24.04.2025 – 31.12.2026.





