Ascultă Radio România Constanța Live

Clendar istoric MINAC: 25 iunie – Sir Samuel White Baker și lady Florence, doi mari exploratori, la Kiustenge

Clendar istoric MINAC: 25 iunie – Sir Samuel White Baker și lady Florence, doi mari exploratori, la Kiustenge

Publicat de Doina Sirbu, 25 iunie 2026, 12:01

Britanicul Sir Samuel White Baker (8 iunie 1821- 30 decembrie 1893) a fost un mare explorator, vânător, inginer, militar, naturalist și scriitor. În anul 1859, după o viață plină de aventuri, Samuel White Baker (rămas văduv după prima soție) pleacă pe Dunăre într-o expediție de vânătoare, împreună cu un prieten. Ambarcațiunea sa se strică și astfel ajunge la Vidin, unde tocmai avea loc o vânzare de sclavi (practică încă admisă în Imperiul Otoman). Principalul personaj scos la licitație este o blondă și frumoasă fată de numai 15 ani, pe nume Barbara Maria Szazs (Sass) – Finjanjian (ulterior Finnian) și care avea să rămână în istorie sub numele de lady Florence Baker.

Barbara Maria Szasz, viitoarea lady Florence Baker, s-a născut în orașul Nagyenved (astăzi Aiud, România). A ajuns orfană după ce tatăl său, ofițer în armata maghiară, a fost ucis în Revoluția din 1848. Refugiată la Vidin a ajuns sclavă de lux în familia unor armeni ce creșteau și educau fete pentru a le vinde apoi demnitarilor otomani.

Britanicul se îndrăgostește imediat de tânără, încearcă să o cumpere, dar pierde în fața pașei de Vidin. Se decide să o răpească pe fată și împreună fug la București, unde cu ajutorul consulului general al Regatului Unit, îi obține un pașaport britanic. Forțat să își găsească de lucru, apelează la relațiile sale și deși își dorea să fie vice-consul la Kiustenge, obține postul de superintendent al consorțiului DBSR (care construia calea ferată Kiustenge – Tchernavoda și exploata portul Kiustenge). Aventurierul a rămas aici, timp de un an și jumătate, împreună cu Florence, pe care o prezenta tuturor ca Lady Baker, deși nu erau căsătoriți legal (încă). În timpul liber, cei doi vânau în împrejurimile orașului, ea fiind deghizată în bărbat, scandalizând astfel celelalte doamne britanice ce trăiau în oraș. În timpul rezidenței de la Kiustenge, Baker a publicat în revista britanică The Field nu mai puțin de 14 articole despre fauna, flora și geografia zonei Kiustenge. De asemenea, el s-a remarcat ca un om extrem de curajos: în timpul unei furtuni îngrozitoare, s-a aruncat în apele înghețate ale mării pentru a salva un marinar rănit, scăpat de pe un vas ce se scufundase în apropierea portului.

Cu doar câteva zile înainte de 4 octombrie 1860, data inaugurării liniei ferate Kiustenge-Tchernavoda, Samuel White Baker și Florence von Sasz (Baker) au părăsit Dobrogea. Anul următor i-a găsit în Africa, unde și-au început noua aventură, cea de exploratori.

În 1864 cei doi au descoperit lacul Albert, care a fost considerat la acea vreme principala sursă a Nilului. Lacul a fost numit astfel în memoria prințului consort al reginei Victoria, decedat în 1861. Astăzi, Lacul Albert se găsește pe teritoriile statelor Uganda și Republica Democrată Congo. Descoperirea lacului le-a adus celor doi celebritatea mondială.

Samuel White Baker și soția sa au luptat împotriva traficului de sclavi care se mai practica în Africa. Exploratorul a devenit, cu acordul Egiptului, Guvernator General al Bazinului Nilului. Ani mulți mai târziu, cei doi Baker s-au întors în Marea Britanie, s-au căsătorit legal și au fost înnobilați. Drumul lor spre glorie a trecut însă și prin micul orășel Kiustenge, aflat în plină dezvoltare și ajuns în 1860 la aproximativ 3000 de locuitori….

Reclama zilei – Non plus ultra! Ultima invenție a secolului XX! Vreți să preveniți incendiile? Cumpărați stingătorul Knock-Out! Cel mai nou și mai perfecționat aparat, brevetat în Franța și România. Reprezentant pentru Dobrogea – Gheorghe Stețcu. Strada Unirei, no.2. (1926)

Sursă: MINAC

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii
Actualitate duminică, 23 august 2026, 15:37

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii

În fiecare vară, spre finalul sezonului estival, în Marea Neagră își fac apariția meduze uriașe, un fenomen care îi poate speria pe unii...

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii
Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga
Actualitate duminică, 23 august 2026, 14:25

Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga

Nava-școală „Mircea” a acostat vineri în portul spaniol Málaga, fiind una dintre ultimele escale ale marșului internațional de instrucție...

Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga
INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:53

INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august

Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va creşte spre sfârşitul săptămânii viitoare până la 1.550 m³/s, însă se va...

INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august
Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:23

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanşat o consultare publică, la nivel naţional, invitând toţi angajaţii din Sănătate să transmită...

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:12

Mobilizare fără precedent pe Dunăre, pentru reluarea producției de energie de la Cernavodă

Ministerul Energiei şi Hidroelectrica au început să crească debitul Dunării pentru a asigura apa necesară răcirii reactoarelor, în timp ce...

Mobilizare fără precedent pe Dunăre, pentru reluarea producției de energie de la Cernavodă
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:00

Accident rutier pe A2: Căruță răsturnată pe câmp, în dreptul kilometrului 202, sensul spre București

UPDATE: Accidentul nu se confirmă, anunță ISU Dobrogea. __________________ Un accident rutier s‑a produs duminică pe Autostrada A2, în dreptul...

Accident rutier pe A2: Căruță răsturnată pe câmp, în dreptul kilometrului 202, sensul spre București
Actualitate duminică, 23 august 2026, 12:52

Pericol pe drumurile din județul Constanța: Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști

Polițiștii constănțeni au întocmit, în ultimele 24 de ore, trei dosare de cercetare penală pentru infracțiuni la regimul rutier. În această...

Pericol pe drumurile din județul Constanța: Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 23 august 2026, 12:40

CONSTANȚA: Grupare de traficanți de droguri, destructurată de polițiști

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Grupare de traficanți de droguri, destructurată de polițiști