Parlamentul European condamnă incursiunile cu drone ale Rusiei în spațiul comunitar
Eurodeputații îşi exprimă solidaritatea faţă de statele vizate, inclusiv România, și cer consolidarea întregului flanc estic al Uniunii Europene și al NATO, de la regiunea arctică până la Marea Neagră.
Publicat de Adina Sîrbu, 18 iunie 2026, 16:06
Într-o rezoluție adoptată joi, Parlamentul European condamnă acțiunile Rusiei împotriva statelor membre ale Uniunii Europene și reafirmă angajamentul blocului comunitar de a-și apăra securitatea, suveranitatea și integritatea teritorială.
Documentul a fost aprobat cu 412 voturi pentru, 63 împotrivă și 53 de abțineri.
Eurodeputații subliniază că Uniunea Europeană nu se va lăsa intimidată de campania de destabilizare desfășurată de Moscova și își exprimă solidaritatea deplină cu România, Estonia, Finlanda, Letonia și Lituania, ale căror teritorii, spații aeriene sau infrastructuri critice au fost vizate de provocări hibride atribuite Rusiei.
Potrivit rezoluției, incursiunile cu drone și încălcările spațiului aerian al statelor membre nu reprezintă incidente izolate, ci fac parte dintr-o strategie mai amplă de intimidare a Uniunii Europene și a aliaților săi.
Parlamentul European consideră că aceste acțiuni sunt însoțite de campanii agresive de dezinformare menite să răspândească teama în rândul populației, să afecteze economiile locale și să creeze pretexte pentru eventuale acțiuni viitoare.
Eurodeputații afirmă că Rusia poartă responsabilitatea deplină pentru atacurile și provocările care au vizat statele membre și califică aceste acțiuni drept o amenințare deliberată și sistematică la adresa securității și rezilienței Uniunii Europene. De asemenea, rezoluția condamnă implicarea Belarus și acuză regimul de la Minsk de complicitate la atacurile hibride îndreptate împotriva UE.
Documentul transmite un mesaj de unitate politică și strategică, subliniind că sprijinul pentru Ucraina va continua, în pofida presiunilor și provocărilor venite dinspre Moscova.
Parlamentul European solicită accelerarea producției și livrării de echipamente militare către Ucraina, în special sisteme de apărare antiaeriană, muniții, drone și rachete.
În același timp, eurodeputații evidențiază importanța cooperării cu Republica Moldova în combaterea amenințărilor reprezentate de dronele rusești. Schimbul de informații, creșterea capacităților de monitorizare și coordonarea operațională sunt considerate esențiale pentru consolidarea securității în regiune.
Rezoluția cere statelor membre să majoreze finanțarea acordată Republicii Moldova prin intermediul Instrumentului European pentru Pace, pentru a întări reziliența țării în fața amenințărilor hibride.
Un alt punct important al documentului îl reprezintă apelul pentru crearea unei veritabile Uniuni Europene a Apărării. Parlamentul European consideră că integrarea mai profundă a capacităților militare, coordonarea între statele membre și utilizarea în comun a resurselor sunt indispensabile pentru a răspunde eficient amenințărilor tot mai complexe venite din partea Rusiei.
Eurodeputații solicită consolidarea întregului flanc estic al Uniunii Europene și al NATO, de la regiunea arctică până la Marea Neagră, pe toate componentele – terestră, aeriană și maritimă.
Aleșii comunitari avertizează că incursiunile deliberate ale Rusiei urmăresc nu doar destabilizarea statelor membre, ci și testarea capacității NATO de a detecta și răspunde rapid unor astfel de provocări.
La 29 mai, o dronă rusească încărcată cu explozibili s-a prăbușit într-un bloc de locuințe din Galați. O femeie și copilul adolescent al acesteia au fost răniți, iar cncidentul a atras reacții ferme din partea instituțiilor europene și a aliaților occidentali.
Sursă: Radio România