AUDIO | Protestul vameșilor de astăzi ar putea fi urmat de greva generală
La greva de avertisment au participat 120 de lucrători vamali din Birourile Constanţa Nord şi Constanţa Sud.
Publicat de Adina Sîrbu, 17 iunie 2026, 16:01
A fost grevă de avertisment în sistemul vamal din toată țara, inclusiv la Constanța, unde 120 de lucrători vamali din Biroul Constanţa Nord din Portul Constanța şi Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud au oprit munca între orele 12.00 și 14.00.
Vameșii sunt nemulţumiţi de prevederile legii salarizării privind încadrarea categoriei profesionale din care fac parte şi neacordarea unor sporuri, dar şi pentru faptul că statutul personalului vamal nu a mai fost actualizat în ultimii 20 de ani.
Valentin Roşculeţ, reprezentantul Sindicatului Meridian din Biroul Vamal Constanţa Nord: Nemulţumirile generale sunt legate de prevederile referitoare la categoria profesională în care ne încadrăm, prin neacordarea unor drepturi salariale ale personalului care lucrează în frontiere, în ture, sporuri de sărbători legale, sporuri de sâmbete şi duminici, personalului care lucrează şi are în îngrijire şi formează împreună cu câinii lor echipajele canine, a personalului care lucrează cu aparaturără care emite radiaţii ionizate şi automat ar trebui să existe un sport de radiaţii, actualizarea şi armonizarea unui statut al personalului vamal care să ne aducă în rândul celorlalte instituţii, putem spune chiar şi de forţă, care acţionează în frontieră şi să fie recunoscută importanţa activităţii şi muncii unui lucrător vamal.
Vameșii și-au cerut scuze pentru cozile formate la graniță pe durata opririi activității și au avertizat că, dacă revendicările lor sunt ignorate, următorul pas este greva generală.
A consemnat Adrian Băncilă.

