Ascultă Radio România Constanța Live

Hamas salută acordul dintre Iran și Statele Unite

Hamas salută acordul dintre Iran și Statele Unite
Foto: reuters.com

Publicat de Doina Sirbu, 16 iunie 2026, 07:31

Mișcarea palestiniană Hamas a salutat luni acordul dintre Statele Unite și Iran pentru încetarea războiului din Orientul Mijlociu, exprimându-și speranța că acesta va ajuta, de asemenea, la oprirea violențelor din Fâșia Gaza.

Într-un comunicat, mișcarea islamistă aflată la putere în micul teritoriu palestinian l-a felicitat pe aliatul său iranian pentru ‘fermitatea’ sa în fața ‘presiunilor și provocărilor’ și a sperat că acordul va avea ‘repercusiuni pozitive asupra diferitelor dosare regionale’, în special ‘încetarea imediată a agresiunii’ israeliene în Gaza, precum și în Liban și pe ‘toate celelalte fronturi’.

Teritoriul palestinian, devastat de doi ani de război declanșat de atacul fără precedent al Hamas în Israel, rămâne teatrul violențelor, cu lovituri israeliene aproape zilnice.

De când un armistițiu fragil a intrat în vigoare în octombrie anul trecut, cel puțin 992 de palestinieni au fost uciși în Gaza, potrivit Ministerului Sănătății al Hamas, ale cărui date sunt considerate de încredere de către ONU.

Armata israeliană a raportat cinci morți în rândurile sale în aceeași perioadă.

Luni, după anunțarea încheierii unui acord între Teheran și Washington, premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că armata israeliană va rămâne în Gaza, în Liban și în Siria ‘atât timp cât va fi necesar’.

Sursă: AGERPRES

#Colectiv: Președintele Nicușor Dan a depus o coroană în memoria victimelor incendiului
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 15:23

#Colectiv: Președintele Nicușor Dan a depus o coroană în memoria victimelor incendiului

Președintele Nicușor Dan a depus, vineri, o coroană de flori în fața fostului club Colectiv, în memoria celor care au murit în incendiul din...

#Colectiv: Președintele Nicușor Dan a depus o coroană în memoria victimelor incendiului
Autoritatea Vamală: Petardele și artificiile ascunse printre bagaje sunt un risc major pentru călători
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 15:02

Autoritatea Vamală: Petardele și artificiile ascunse printre bagaje sunt un risc major pentru călători

Interdicția folosirii petardelor pare noțiune facultativă pentru o parte dintre români. Dovada: inspectorii vamali și polițiștii de frontieră...

Autoritatea Vamală: Petardele și artificiile ascunse printre bagaje sunt un risc major pentru călători
Limitarea majorărilor la prețul motorinei, prelungită cu încă trei luni
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 14:59

Limitarea majorărilor la prețul motorinei, prelungită cu încă trei luni

Guvernul va prelungi, în reuniunea de vineri, cu încă trei luni, perioada de aplicare a măsurilor pentru limitarea majorărilor la prețul...

Limitarea majorărilor la prețul motorinei, prelungită cu încă trei luni
Calendar istoric MINAC: 30 octombrie. D’ale urbei – Scandalul peștelui stricat, sărbătorirea studenților turci, epidemiile și alte evenimente
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 14:48

Calendar istoric MINAC: 30 octombrie. D’ale urbei – Scandalul peștelui stricat, sărbătorirea studenților turci, epidemiile și alte evenimente

 „Scăpând de sub supravegherea medicilor comunali a autorităților administrative, câțiva pescari au vândut azi dimineață în hală, o...

Calendar istoric MINAC: 30 octombrie. D’ale urbei – Scandalul peștelui stricat, sărbătorirea studenților turci, epidemiile și alte evenimente
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 14:31

FOTO | Județul CONSTANȚA: Peste o sută de operatori economici, verificați de comisarii CJPC. Au fost aplicate amenzi de aproape 900 de mii de lei

În perioada 26.10.2026 – 30.10.2026, 11 comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat...

FOTO | Județul CONSTANȚA: Peste o sută de operatori economici, verificați de comisarii CJPC. Au fost aplicate amenzi de aproape 900 de mii de lei
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 14:18

AUDIO | Profesorul Anghel Bardac: “Confucius spunea că dacă vrei pentru eternitate, educă-ți poporul”

Într-o zi de toamnă foarte insorită, când Dobrogea își dezvăluia frumusețea prin culorile calde ale peisajului, Liliana Moldoveanu a ajuns...

AUDIO | Profesorul Anghel Bardac: “Confucius spunea că dacă vrei pentru eternitate, educă-ți poporul”
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 13:54

Cazinoul din Constanța găzduiește conferința „România în căutarea viitorului”

Cazinoul din Constanța găzduiește vineri, 6 noiembrie, de la ora 18:00, conferința „România în căutarea viitorului”, o întâlnire...

Cazinoul din Constanța găzduiește conferința „România în căutarea viitorului”
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 13:47

Un bărbat de 27 de ani, prins în flagrant pe autostrada A2. Avea asupra lui 250 de grame de canabis, destinate comercializării

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Un bărbat de 27 de ani, prins în flagrant pe autostrada A2. Avea asupra lui 250 de grame de canabis, destinate comercializării