Ascultă Radio România Constanța Live

BNS cere retragerea imediată a proiectului Legii salarizării

Blocul Național Sindical (BNS).

BNS cere retragerea imediată a proiectului Legii salarizării

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 iunie 2026, 15:33

BNS cere retragerea imediată a proiectului Legii salarizării. O reformă construită netransparent, fără date reale și împotriva principiilor de echitate

Blocul Național Sindical (BNS), confederație sindicală reprezentativă la nivel național, solicită retragerea imediată a proiectului Legii salarizării în sectorul public. Considerăm că acesta este profund viciat conceptual, elaborat netransparent și incapabil să asigure echitate, predictibilitate sau sustenabilitate în sistemul public de salarizare.

În forma actuală, proiectul nu reprezintă o reformă, ci o reproducere a dezechilibrelor existente, cu riscul de a le accentua și de a genera noi inechități structurale în întregul sector public – susțin sindicaliștii.

Solicităm Guvernului:

• Emiterea unor dispoziții ferme care să oblige instituțiile publice centrale și locale să comunice în mod transparent Ministerului Muncii pozițiile de încadrare pentru întregul personal bugetar, precum și salariile în plată, cât și întreaga structură acestora (sporuri, bonusuri, stimulente, indemnizații, etc.)
• Crearea unor grupuri de lucru formate din reprezentanții Ministerului Muncii, ai Ministerului Finanțelor Publice, dar și ai instituțiilor publice și ai partenerilor sociali care să asigure evaluarea situației actuale, precum și evaluarea posibilităților de reformă în vederea reproiectării noului sistem de salarizare.
• Reluarea demersurilor pentru stabilirea ierarhiei pozițiilor în sectorul public, plecând de la metode analitice, conform indicațiilor furnizate de Banca Mondială.
Blocul Național Sindical își reafirmă disponibilitatea pentru dialog, însă subliniază că o reformă de o asemenea amploare nu poate fi realizată fără transparență, rigoare tehnică și consens social real.

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment
Social joi, 10 septembrie 2026, 07:50

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment

Sindicaliștii de la Oil Terminal pregătesc acțiuni greviste în perioada următoare. Mai întâi, o grevă de avertisment, în cursul zilei de...

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment
Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
Social miercuri, 9 septembrie 2026, 18:39

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite

Familiile cu posibilităţi materiale reduse, care au copii şcolari, pot depune cereri, în aceste zile, pentru a primi sumele alocate de stat...

Familiile cu venituri mici pot solicita ajutor pentru rechizite
AUDIO | Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor mici primite de la stat
Social luni, 7 septembrie 2026, 11:54

AUDIO | Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor mici primite de la stat

Munca lor nu se termină niciodată, nu au zile libere, îngrijesc persoane cu nevoi speciale și, cu toate acestea, câștigă salariul minim pe...

AUDIO | Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor mici primite de la stat
„Copiii care nu au văzut niciodată marea” – Proiect umanitar Rotary Club Cetatea Tomis – ediția a III-a
Social sâmbătă, 5 septembrie 2026, 17:10

„Copiii care nu au văzut niciodată marea” – Proiect umanitar Rotary Club Cetatea Tomis – ediția a III-a

În perioada 31 august-4 septembrie 2026, 20 de copii silitori din Târgu Lăpuș, Maramureș, au avut ocazia să se bucure de mare, plajă, multă...

„Copiii care nu au văzut niciodată marea” – Proiect umanitar Rotary Club Cetatea Tomis – ediția a III-a
Social sâmbătă, 5 septembrie 2026, 14:00

CONSTANȚA: Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor foarte reduse, acordate de către stat

Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor foarte reduse,...

CONSTANȚA: Asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități se confruntă cu dificultăți de ordin financiar, din cauza veniturilor foarte reduse, acordate de către stat
Social vineri, 4 septembrie 2026, 14:34

Gest de solidaritate înainte de începerea școlii: ghiozdane și rechizite pentru copiii din Horia și Miorița

Un început de an școlar mai frumos pentru zeci de copii din parohiile Horia și Miorița. Aceștia au primit ghiozdane și rechizite, în cadrul...

Gest de solidaritate înainte de începerea școlii: ghiozdane și rechizite pentru copiii din Horia și Miorița
Social vineri, 4 septembrie 2026, 10:12

20 de copii din Maramureș au văzut marea pentru prima dată, grație proiectului umanitar inițiat de Rotary Club Cetatea Tomis

În perioada 31 august-4 septembrie 2026, 20 de copii silitori din Târgu Lăpuș, Maramureș, au avut ocazia să se bucure de mare, plajă, multă...

20 de copii din Maramureș au văzut marea pentru prima dată, grație proiectului umanitar inițiat de Rotary Club Cetatea Tomis
Social miercuri, 2 septembrie 2026, 20:32

Sindicatul Oil Terminal va declanşa greva generală pe 17 septembrie

Sindicatul Oil Terminal va declanşa greva generală începând din 17 septembrie, pe termen nelimitat, după ce va organiza o grevă de avertisment...

Sindicatul Oil Terminal va declanşa greva generală pe 17 septembrie