Ascultă Radio România Constanța Live

FRG: Litigiul privind medalia de bronz a Anei Bărbosu de la JO Paris costă 250.000 de franci elveţieni

„Apărarea unui rezultat olimpic şi a intereselor unei sportive care a reprezentat România la cel mai înalt nivel trebuie privită ca un efort al întregului sistem sportiv românesc”, susține Federația Română de Gimnastică.

FRG: Litigiul privind medalia de bronz a Anei Bărbosu de la JO Paris costă 250.000 de franci elveţieni
Foto: Daniel MIHAILESCU / AFP

Publicat de Adina Sîrbu, 3 iunie 2026, 19:58

Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că procesul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, privind medalia de bronz a gimnastei Ana Bărbosu de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, costă aproximativ 250.000 de franci elveţieni şi consideră că această sumă nu poate fi susţinută de o singură instituţie.

„În contextul discuţiilor recente privind susţinerea demersului juridic referitor la medalia olimpică a Anei Bărbosu, Federaţia Română de Gimnastică consideră necesare câteva clarificări. Litigiul aflat pe rolul Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne implică costuri semnificative, estimate la aproximativ 250.000 CHF. Federaţia Română de Gimnastică va continua să trateze acest dosar cu responsabilitate şi profesionalism, având ca obiectiv apărarea intereselor sportive ale României în cadrul procedurilor internaţionale. Apărarea unui rezultat olimpic nu poate fi responsabilitatea unei singure instituţii”, susţine FRG în comunicatul publicat pe pagina oficială de Facebook.

Suma de 250.000 de franci elveţieni reprezintă o estimare orientativă a avocaţilor, realizată pe baza elementelor disponibile la acest moment, valoarea finală urmând să fie influenţată de evoluţia procedurii şi de complexitatea demersurilor juridice.

Costurile includ onorarii juridice specializate, expertize tehnice şi sportive, administrarea probelor, traduceri autorizate, taxe procedurale şi alte cheltuieli specifice unui litigiu internaţional de această complexitate.

Federaţia Română de Gimnastică a transmis în data de 22 mai 2026, informări către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi către Agenţia Naţională pentru Sport cu privire la acest demers juridic şi implicaţiile sale financiare.

„Considerăm că apărarea unui rezultat olimpic şi a intereselor unei sportive care a reprezentat România la cel mai înalt nivel trebuie privită ca un efort al întregului sistem sportiv românesc. Totodată, Federaţia funcţionează într-un context economico-financiar dificil, având în acelaşi timp obligaţia de a asigura pregătirea loturilor naţionale, participarea la competiţiile internaţionale şi continuitatea activităţii sportive”, mai precizează oficialii FRG în comunicat.

Tribunalul Federal Suprem Elveţian (SFT) a luat decizia, la începutul lunii februarie, de a trimite litigiul legat de medalia de bronz din finala de la sol, în concursul feminin de gimnastică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024, spre reexaminare la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), care acordase medalia româncei Ana Bărbosu.

Sursă: Agerpres

Polo feminin: O nouă înfrângere pentru România la Campionatul Mondial Under-16
Sport miercuri, 29 iulie 2026, 14:51

Polo feminin: O nouă înfrângere pentru România la Campionatul Mondial Under-16

Selecționata României a fost învinsă de formația Croației cu scorul de 8-7 (2-1, 1-2, 2-2, 3-2), miercuri, într-un meci pentru locurile 17-24...

Polo feminin: O nouă înfrângere pentru România la Campionatul Mondial Under-16
Lupte: Vlad Trip, medaliat cu bronz la Mondialele Under-17 din Azerbaidjan
Sport miercuri, 29 iulie 2026, 08:46

Lupte: Vlad Trip, medaliat cu bronz la Mondialele Under-17 din Azerbaidjan

Sportivul român Vlad Ioan Trip a câștigat medalia de bronz la cat. 55 kg, la greco-romane, marți, la Campionatele Mondiale de lupte Under-17 de...

Lupte: Vlad Trip, medaliat cu bronz la Mondialele Under-17 din Azerbaidjan
TULCEA: Campionatul European de baschet feminin U18, la un pas de start în noua sală polivalentă din municipiu
Sport marți, 28 iulie 2026, 11:29

TULCEA: Campionatul European de baschet feminin U18, la un pas de start în noua sală polivalentă din municipiu

Tulcea devine, din 31 iulie, gazda Campionatului European FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, Division B. Competiția se va desfășura până pe 9...

TULCEA: Campionatul European de baschet feminin U18, la un pas de start în noua sală polivalentă din municipiu
Rezultate și clasament la finalul etapei a doua din Superliga de fotbal
Sport marți, 28 iulie 2026, 09:28

Rezultate și clasament la finalul etapei a doua din Superliga de fotbal

Ultimele două partide din etapa a doua a Superligii la fotbal s-au încheiat luni seara cu o victorie și o remiză. CFR Cluj – FC a...

Rezultate și clasament la finalul etapei a doua din Superliga de fotbal
Sport luni, 27 iulie 2026, 15:18

Argint pentru atletul Dragoș Silvestru, de la CSM Constanța, la Naționalele de seniori

Duminică, pe Stadionul de atletism „Nicolae Mărășescu” din Craiova, în ziua a doua a Campionatului Național de Atletism pentru seniori,...

Argint pentru atletul Dragoș Silvestru, de la CSM Constanța, la Naționalele de seniori
Sport luni, 27 iulie 2026, 15:17

Bronz pentru sabrerul Radu Niţu, la Campionatele Mondiale din Hong Kong

Sportivul român Radu Niţu a obţinut medalia de bronz în proba individuală masculină de sabie, luni, la Campionatele Mondiale de scrimă de la...

Bronz pentru sabrerul Radu Niţu, la Campionatele Mondiale din Hong Kong
Sport luni, 27 iulie 2026, 14:46

Camelia Voinea: Justiția confirmă ceea ce federația refuză să înțeleagă – suspendarea mea a fost nelegală

Curtea de Apel București a respins apelul formulat de Federația Română de Gimnastică față de hotărârea prin care Tribunalul București...

Camelia Voinea: Justiția confirmă ceea ce federația refuză să înțeleagă – suspendarea mea a fost nelegală
Sport luni, 27 iulie 2026, 14:46

Șapte voleibaliste, printre care și Simona Miclăuș, au semnat cu CSM Constanța

Șapte voleibaliste, cinci din România și două din SUA, au semnat cu CSM Constanța și vor face parte din echipa antrenată de Florin Voinea și...

Șapte voleibaliste, printre care și Simona Miclăuș, au semnat cu CSM Constanța