Ascultă Radio România Constanța Live

Nava-Școală „Mircea” a încheiat traversarea Atlanticului și își continuă marșul de instrucție spre SUA

Pe 30 mai, după aproximativ 3.300 de mile marine parcurse, velierul a acostat în portul San Juan, încheind cu succes traversada Oceanului Atlantic.

Nava-Școală „Mircea” a încheiat traversarea Atlanticului și își continuă marșul de instrucție spre SUA

Publicat de Adina Sîrbu, 3 iunie 2026, 17:25

Început pe 16 aprilie, marșul transatlantic de instrucție al navei-școală „Mircea” continuă, în cele peste 150 de zile velierul urmând să parcurgă 14.000 de mile marine, de pe trei continente.

La bord este un echipaj format din 188 de membri, dintre care 75 sunt cadeți din anul al II-lea de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, cărora li s-au alăturat 19 studenți străini de la academii navale din zece țări partenere (Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania și Turcia).

Este al patrulea marș transatlantic executat de nava-școală „Mircea” până în Statele Unite ale Americii, după cele din anii 1976, 2004 și 2009.

Velierul a traversat Oceanul Atlantic și își continuă marșul spre SUA, potrivit corespondenței transmise de căpitan Ștefan Scutelnicu, ofițerul de informare și relații publice de la bordul navei.

În dimineața zilei de 11 mai, nava-școală „Mircea” a molat parâmele de la cheul portului Las Palmas și a pus cap-compas către vest, spre regiunea Caraibelor. În fața echipajului se afla una dintre cele mai așteptate, dar și solicitante etape ale marșului internațional de instrucție: traversarea Oceanului Atlantic către continentul american.

Au urmat 19 zile de marș în care oceanul și-a arătat toate fețele. De la brize constante și alizee prielnice navigației cu vele, până la perioade de calm atmosferic în care motorul navei a preluat sarcina înaintării, fiecare zi a reprezentat o nouă lecție pentru cadeții aflați la bord. Sub arborada velierului au fost exersate manevre, au fost consolidate cunoștințe de navigație și marinărie, iar rutina zilnică a unei nave aflate în largul oceanului a devenit, treptat, o realitate familiară pentru cei mai tineri membri ai echipajului.

Traversada a însemnat mult mai mult decât deplasarea dintre două puncte de pe hartă. A fost o perioadă în care echipajul a învățat să lucreze și mai bine împreună, să se adapteze schimbărilor de vreme și să valorifice fiecare adiere de vânt. Au fost zile în care puntea răsuna de comenzile manevrei velelor și de sunetul uneltelor folosite la lucrările de întreținere, dar și seri în care oceanul oferea apusuri spectaculoase, amintind tuturor de privilegiul de a naviga pe velierul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, navă simbol a Forțelor Navale Române.

Traversada oceanică a fost marcată de repere simbolice, precum aniversarea a 87 de ani de serviciu a navei în Forțele Navale (17 mai), dar și Ziua Eroilor (21 mai), evenimente de mare însemnătate care au adus membrii echipajului laolaltă în semn de respect pentru istoria velierului dar și a eroilor neamului.

Pe măsură ce „Mircea” s-a apropiat de Antilele Mici, semnele apropierii de uscat au început să apară treptat. După mai bine de două săptămâni în care oceanul părea să se întindă la nesfârșit în toate direcțiile, la orizont au reapărut insulele, traficul maritim și primele repere ale Caraibelor. Ultimele zile ale traversadei au fost dedicate pregătirii navei pentru sosirea în Puerto Rico, precum și valorificării la maximum a condițiilor favorabile de navigație cu vele.

Pe data de 30 mai, după aproximativ 3.300 de mile marine parcurse, nava-școală „Mircea” a acostat în portul San Juan, încheind cu succes traversada Oceanului Atlantic.

Cifrele acestei etape ilustrează cel mai bine caracterul marșului, și anume acela de formare a viitorilor ofițeri ai Forțelor Navale:

  • 19 zile de navigație între Las Palmas și San Juan;
  • 14 zile de navigație pe vele, însumând aproximativ 2.300 de mile marine;
  • 5 zile de navigație cu motorul, însumând aproximativ 1.000 de mile marine;
  • 3.300 de mile marine parcurse în total.

În perioada 30 mai – 4 iunie, nava-școală „Mircea” staționează în portul San Juan, Puerto Rico, unde echipajul desfășoară activități de reprezentare, reaprovizionare și pregătire pentru următoarea etapă a marșului internațional de instrucție, care va continua către Miami, Statele Unite ale Americii.

Traversada Atlanticului reprezintă una dintre cele mai valoroase experiențe din pregătirea unui marinar. Pentru cadeții aflați la bord, cele aproape trei săptămâni petrecute între Europa și America vor rămâne, fără îndoială, un reper important în formarea profesională în cadrul Forțelor Navale Române.

Citește și:

Nava-școală „Mircea” a plecat în cel de-al patrulea marș transatlantic de instrucție

 

judecator instanta, judecatorie - foto - unsplash
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 19:03

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați

La Tribunalul Constanța, a avut loc astăzi, un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva angajaților care au participat...

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați
Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism