Delegație oficială a Republicii Elene, în vizită la Constanța în cadrul Zilelor Constanței 2026
Filarmonica din Lamia va susține, astăzi, de la ora 17.00, un marș demonstrativ, ce va porni din zona Poarta 1 până Comandamentul Marinei.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 mai 2026, 15:17
Constănțenii sunt în sărbătoare! Până duminică sunt marcate Zilele Constanței, iar tema din acest an este “Mii de ani de povești. Un singur oraș.”
Din poveștile orașului fac parte minoritățile, iar cea greacă încă de la înființarea vechii cetăți Tomis. O delegație oficială a Republicii Elene, condusă de Excelența Sa, Lili Evangelia Grammatika, ambasadorul Republicii Elene în România, s-a întâlnit, astăzi, cu reprezentanții autorităților locale constănțene.
Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Răzvan Filipescu, a vorbit despre legăturile dintre cele două țări.
”Suntem într-o regiune care reprezintă un model de conviețuire multietnică la nivel mondial, iar comunitatea greacă joacă un rol extraordinar de important în viața economică, socială și în istoria orașului nostru, deoarece vechea cetate Tomis a fost înființată de coloniștii greci.”
Un cadou special pentru constănțeni sunt concertele susținute de Filarmonica Municipală din Lamia, una dintre cele mai vechi din Grecia, după cum a explicat Lili Evangelia Grammatika, ambasadorul Republicii Elene în România.
”Dacă veți vedea programul pe care îl vor prezenta, veți observa că au inclus și compozitori români. Sunt foarte mândră și sunt foarte fericită că, după doi ani de când Romania mă găzduiește, am reușit să introducem Grecia ca participantă la Zilele Constanței.”
Delegația oficială, din care au mai făcut parte Papaioannou Panourgias, primarul municipiului Lamia din Grecia, Theodoros Skandalidis, Consul Onorific al Republicii Elene la Constanța, Dragoș Zisopol, deputat și președinte al Uniunii Elene din România, Nikolaos Vlahakis, ministru Plenipotențiar pentru Diplomație Publică și Anton Antoniadis, Președintele Comunității Elene „Elpis” Constanța, a fost însoțită de Roxana Gheorghe, reprezentantul minorităților în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune.
”Ne bucurăm de fiecare sărbătoare a fiecărei minorități, de sărbătoarea care aduce în prim-plan orașul Constanța, de această dată, care este foarte bogat din acest punct de vedere al etniilor, al multiculturalității, al multilingvismului și al dialogului intercultural și nu de ieri, de azi, ci de secole.”
Filarmonica din Lamia va susține, astăzi, de la ora 17.00, un marș demonstrativ, ce va porni din zona Poarta 1 până Comandamentul Marinei. Publicul va avea ocazia să admire costumele de paradă și să se bucure de muzica specifică fanfarei elene. Sâmbătă, pe scena amplasată în fața Cazinoul din Constanța, Filarmonica din Lamia va oferi publicului un concert de excepție, cu un repertoriu pregătit special pentru constănțeni și vizitatori.
Reporter – Cătălina Radu