Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Lansare a romanului de debut al scenaristei Andreea Ionescu-Berechet ”Sus e numele meu, Ila!”

Lansarea va avea loc joi, 21 mai, de la ora 17:00, la sediul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța (Mircea cel Bătrân, nr. 104A).

CONSTANȚA: Lansare a romanului de debut al scenaristei Andreea Ionescu-Berechet ”Sus e numele meu, Ila!”

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 mai 2026, 09:43

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța și Editura Corint București au deosebita onoare să vă invite la evenimentul de lansare a romanului de debut al scenaristei Andreea Ionescu-Berechet Sus e numele meu, Ila!

Lansarea va avea loc joi, 21 mai, de la ora 17:00, la sediul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța (Mircea cel Bătrân, nr. 104A).

Invitați să vorbească despre noua apariție editorială:
• Fatma YILMAZ— scriitor și președintele filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România
• Metin OMER — istoric
• Amelia STĂNESCU – scriitoare și manager Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”
• Andreea IONESCU-BERECHET — scenaristă și autoarea romanului

Romanul este povestea unei copile, Ila, trimisă la orfelinat de chiar mama sa, rămasă văduvă de ofițer în Primul Război Mondial, se confruntă cu durerea excluderii, fiind aleasă tocmai ea din cele patru surori pentru a fi „dată”. Lumea crudă și nedreaptă a orfelinatului o însingurează, dar și apropie de unele fete. Desenul este însă cel care o ajută să supraviețuiască. Odată majoră, este admisă la Belle Arte și are parte de o vară magică la Constanța și Balcic, cu prietenii, amoruri și o maturizare rapidă. Un roman emoționant care reușește să redea un parfum interbelic deloc edulcorat, altfel decât îl cunoaștem din romanele epocii.

Dar mai există un fir narativ. Cel al lui Anne Melis, a doua voce a acestui roman, o mamă turcoaică îngrijorată pentru fiul ei plecat de un an și de la care nu are vești. Influența turcească, ce nu e un simplu decor, ci parte din țesătura vieții, aduce în roman această dimensiune a destinului trăit în interiorul comunității și, în același timp, împins în afara ei.
Prin Anne Melis, romanul capătă un alt strat de profunzime care vine din însăși viața trăită de turcoaică. De la gesturi mici, ritualice, felul cum Anne Melis gătește, cum ține casa până la cum își așteaptă fiul. Ea își trăiește neliniștea recognoscibilă în credința că viitorul poate fi întrevăzut într-o ceașcă de cafea, în atașamentul față de pământ și de plantele cultivate de ea, în intuiția că străina căreia îi deschide casa e o fată bună, toate acestea construiesc un mod de a fi care nu se negociază ușor. Când fiul îi propune plecarea, conflictul nu este familial. Este ruptura dintre două lumi: una a rădăcinii, alta a deplasării.

Anne Melis duce în ea această tensiune despre care invitații de la Constanța vor discuta.

Evenimentul este urmat de o sesiune de autografe.

„Protagonista romanului de debut al Andreei Ionescu-Berechet are o forță sufletească aparte, izvorâtă din dorința de a-și găsi un loc și de a-și descoperi rostul într-o lume ostilă, marcată de indiferența mamei, de moartea pe front a tatălui, de răstimpul lung și adesea traumatizant petrecut într-un orfelinat, în perioada plină de lipsuri de după Primul Război Mondial. Felul în care își spune povestea, uitându-se simultan în lumile înconjurătoare și în ea însăși, îmbracă forma unui Bildungsroman, presărat pe alocuri cu secvențe decupate din formula narațiunilor epistolare. Creionându-și personajul din tușe suprapuse, din ce în ce mai intime și mai convingătoare, adunând discret mărturii din toate experiențele pe care le traversează în diverse spații – la București, Buzău, Constanța sau la Balcic – Andreea Ionescu-Berechet reușește performanța de a propune o siluetă feminină absolut memorabilă, care se va înscrie în galeria eroinelor din literatura noastră. Meritul de netăgăduit al cărții rezidă în farmecul povestirii fluide, în care timpul mic al biografiei și cel mare al istoriei înoată mereu sincron, scoțând la iveală dintre valuri chipul copilei, al adolescentei și al tinerei femei ce îmbrățișează meșteșugul artelor, pe fundalul complicatelor schimbări sociale și politice din societatea românească interbelică.” CRISTINA BOGDAN

„Datorită abilității de a îmbina o poveste profund personală, petrecută într-un context istoric tumultuos, cu reflecții asupra condiției umane, Andreea Ionescu‑Berechet ne oferă un roman intens din punct de vedere emoțional. Sus e numele meu, Ila! este o combinație nimerită de imagini poetice și senzoriale care introduc cititorul într-o atmosferă captivantă. Autoarea transformă trauma personală într-o meditație asupra supraviețuirii și a autoafirmării, romanul devenind astfel o contribuție semnificativă la literatura contemporană română.” STEJĂREL OLARU

Despre autoare:
Andreea IONESCU-BERECHET este de formație scenaristă, absolventă a UNATC, Secția Filmologie-Scenaristică, cu un doctorat în Cinematografie și Media. Vreme de 20 de ani (1993-2013) a lucrat în televiziune ca reporter, producător, scenarist, Head of Content & Research. În prezent predă cursuri ca profesor asociat la Universitatea din București. A publicat două cărți de nonficțiune, Divele lui Stalin și Diva socialistă, în 2020. A scris scenarii de lung, mediu sau scurtmetraj, cele din studenție obținând premii importante.

Eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

DIALOGURI LA ZI | Despre Constanța sentimentală și oamenii care îi dau identitate, cu poeta Iulia Pană
Cultură miercuri, 20 mai 2026, 17:23

DIALOGURI LA ZI | Despre Constanța sentimentală și oamenii care îi dau identitate, cu poeta Iulia Pană

Sărbătorim, pe 21 mai, Ziua Constanței, prilej pentru administrația locală să organizeze o serie de evenimente menite să aducă oamenii...

DIALOGURI LA ZI | Despre Constanța sentimentală și oamenii care îi dau identitate, cu poeta Iulia Pană
Zilele Constanței, sărbătorite de Comunitatea Elenă Elpis Constanța
Cultură miercuri, 20 mai 2026, 15:22

Zilele Constanței, sărbătorite de Comunitatea Elenă Elpis Constanța

Comunitatea Elenă Elpis Constanța invită constănțenii să participe la seria de evenimente organizate cu prilejul Zilelor Constanței, dedicate...

Zilele Constanței, sărbătorite de Comunitatea Elenă Elpis Constanța
Biblioteca Județeană Constanța sărbătorește „Zilele Constanței”
Cultură miercuri, 20 mai 2026, 14:23

Biblioteca Județeană Constanța sărbătorește „Zilele Constanței”

„Zilele Constanței” reprezintă unul dintre cele mai importante, incitante și exuberante evenimente anuale din municipiul nostru, o celebrare...

Biblioteca Județeană Constanța sărbătorește „Zilele Constanței”
Ziua Naţională a Armânilor celebrată în Bucureṣti, Constanţa ṣi Tulcea
Cultură miercuri, 20 mai 2026, 13:02

Ziua Naţională a Armânilor celebrată în Bucureṣti, Constanţa ṣi Tulcea

Asociația „Comunitatea Armână din România” („Fara Armâneascâ dit România”), alături de toți cei care prețuiesc diversitatea...

Ziua Naţională a Armânilor celebrată în Bucureṣti, Constanţa ṣi Tulcea
Cultură miercuri, 20 mai 2026, 12:50

SULINA: Vernisajul expoziției „GAVRIL MOCENCO (1945- 2024) – In memoriam” la Muzeul ”Farul Vechi”

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și Inspectoratul...

SULINA: Vernisajul expoziției „GAVRIL MOCENCO (1945- 2024) – In memoriam” la Muzeul ”Farul Vechi”
Cultură miercuri, 20 mai 2026, 11:20

CONSTANȚA: Zilele orașului aduc tururi ghidate gratuite în zona istorică

Cu ocazia Zilelor Constanței, în perioada 21 – 24 mai 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului...

CONSTANȚA: Zilele orașului aduc tururi ghidate gratuite în zona istorică
Cultură marți, 19 mai 2026, 17:23

Romanul „Nas de Bulgar”, semnat de romanciera Doina Ruști, autoarea bestseller-ului “Ferenike”, lansat la Constanța

Scriitoarea Doina Ruști, autoarea bestseller-ului Ferenike, s-a reîntors, săptămâna aceasta, la Constanța, pentru a-și lansa noul său roman...

Romanul „Nas de Bulgar”, semnat de romanciera Doina Ruști, autoarea bestseller-ului “Ferenike”, lansat la Constanța
Cultură luni, 18 mai 2026, 14:05

Proiecţia oficială a peliculei „Fjord”, semnată de regizorul Cristian Mungiu, la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes

Pelicula „Fjord”, semnată de regizorul Cristian Mungiu, are astăzi proiecţia oficială la Festivalul Internaţional de Film de la...

Proiecţia oficială a peliculei „Fjord”, semnată de regizorul Cristian Mungiu, la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes