TULCEA: Convoaie militare se deplasează spre Poligonul Babadag
Deplasări de tehnică și personal pe căile rutiere din județele Constanța și Tulcea, pentru exercițiul militar GETICA 26.
Publicat de Adina Sîrbu, 11 mai 2026, 08:00
Luni, 11 mai, convoaie militare de tehnică și personal din Batalionul 113 Artilerie Antitanc „Bărăganul” se vor deplasa pe căi de comunicație rutiere către Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Babadag în vederea desfășurării exercițiului GETICA 26.
Convoaiele militare se vor deplasa pe itinerarul Slobozia – Giurgeni – Hârșova – Saraiu – Topolog – Slavă Cercheză – Caugagia – Lunca – Jurilovca, având ca destinație finală Poligonul Babadag, locul de instruire pentru exercițiul GETICA 26.
Polițiștii militari îi îndeamnă pe conducătorii auto care folosesc aceste rute să circule cu atenție sporită și să respecte indicațiile și semnalele acestora, transmite Divizia 2 Infanterie Getica.