Ascultă Radio România Constanța Live

Vreme instabilă, în toată țara, până duminică dimineața

În Dobrogea și pe litoral, sunt anunțate averse și intensificări ale vântului.

Vreme instabilă, în toată țara, până duminică dimineața
Foto: Liviu Predescu

Publicat de Adina Sîrbu, 8 mai 2026, 21:44

Meteorologii au emis, vineri, o informare de ploi moderate cantitativ şi instabilitate atmosferică, valabilă la nivelul întregii ţări până duminică dimineaţa.

În intervalul menționat, la munte, în sud-vestul, sudul, centrul și estul țării, unde vor fi perioade de instabilitate atmosferică, manifestată prin averse în general moderate cantitativ, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze de 35…50 km/h) și pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Sâmbătă, în Dobrogea, cerul va fi temporar noros, iar după-amiaza și noaptea, local vor fi averse și descărcări electrice. Izolat, cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp. Vântul va sufla cu intensificări temporare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 25 de grade, mai scăzute în zona de coastă (până la 17 grade), iar cele minime se vor încadra între 11 și 13 grade. În timpul nopții, izolat va fi ceață.

Duminică, vremea în regiune va fi schimbătoare ca aspect, dar normală termic. Cerul va fi temporar noros și mai ales în prima parte a zilei vor mai fi averse locale, posibil însoțite și de descărcări electrice. Pe alocuri, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va fi alert,  maximele termice vor fi cuprinse între 16 și 20 de grade, iar temperaturile minime se vor încadra între 10 și 13 grade. Izolat va fi ceață.

Luni, vremea redevine frumoasă, vântul va sufla cel mult moderat, iar mercurul din termometre va urca până la 25 de grade, în zona continentală, și până la 17 grade, la malul mării. Minimele nocturne se vor încadra între 11 și 14 grade și izolat va mai fi ceață.

Vreme răcoroasă, în Dobrogea
Meteo luni, 14 septembrie 2026, 07:17

Vreme răcoroasă, în Dobrogea

În Dobrogea, vremea se îndreaptă ca aspect și temperaturile cresc ușor, la început de săptămână. Luni, deși valorile termice vor crește,...

Vreme răcoroasă, în Dobrogea
Vremea rămâne instabilă și luni în Dobrogea
Meteo duminică, 13 septembrie 2026, 19:17

Vremea rămâne instabilă și luni în Dobrogea

Potrivit unei informări meteorologice, până spre miezul nopții, vremea va fi instabilă în toată țara. În Dobrogea, în această noapte vor...

Vremea rămâne instabilă și luni în Dobrogea
Vreme răcoroasă și instabilă, duminică, în Dobrogea
Meteo duminică, 13 septembrie 2026, 06:53

Vreme răcoroasă și instabilă, duminică, în Dobrogea

O informare de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și averse este valabilă până duminică seara în mai multe regiuni ale...

Vreme răcoroasă și instabilă, duminică, în Dobrogea
Cer variabil în Dobrogea și pe litoral. De sâmbătă seara apar ploile
Meteo sâmbătă, 12 septembrie 2026, 07:04

Cer variabil în Dobrogea și pe litoral. De sâmbătă seara apar ploile

Potrivit ANM, în perioada 11 septembrie, ora 12.00 – 13 septembrie, ora 22.00, toată țara se află sub informare meteorologică de...

Cer variabil în Dobrogea și pe litoral. De sâmbătă seara apar ploile
Meteo vineri, 11 septembrie 2026, 06:49

Toată țara se află sub informare meteorologică de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică și cantități însemnate de apă

Vremea va fi frumoasă și caldă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de vineri, când în aer vor fi cel mult 30 de grade Celsius.Cerul...

Toată țara se află sub informare meteorologică de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică și cantități însemnate de apă
Meteo joi, 10 septembrie 2026, 21:59

Vremea va fi frumoasă, vineri, în Dobrogea, însă devine instabilă în zilele ce urmează

Vremea va fi în general frumoasă și caldă, vineri, în Dobrogea, fiind anunțate 30 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla...

Vremea va fi frumoasă, vineri, în Dobrogea, însă devine instabilă în zilele ce urmează
Meteo joi, 10 septembrie 2026, 07:13

Joi, vremea se va menține frumoasă și caldă, în Dobrogea și pe litoral

Joi, vremea se va menține frumoasă și caldă, în Dobrogea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele...

Joi, vremea se va menține frumoasă și caldă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo miercuri, 9 septembrie 2026, 22:20

Vreme frumoasă și mai caldă decât normalul perioadei, în Dobrogea și pe litoral

Joi, vremea în regiune va fi însorită, cu cer senin și vânt slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 29 de grade,...

Vreme frumoasă și mai caldă decât normalul perioadei, în Dobrogea și pe litoral