Aproximativ 40.000 de turiști și-au petrecut minivacanța pe litoral
Vremea neprietenoasă i-a determinat pe turiști să-și anuleze rezervările pentru 1 Mai, spune Lucian Popa, prim-vicepreședintele Asociației Patronale Mamaia.
Publicat de Adina Sîrbu, 4 mai 2026, 12:52
Noul sezon estival a început cu stângul pe litoral, din cauza vremii neobișnuit de friguroase, dar și din cauza birocrației care nu le-a permis multor hotelieri să deschidă.
Chiar și așa, aproximativ 40.000 de turiști au venit pe litoral în minivacanța de 1 Mai, față de 50.000 cât se estimau inițial, iar cele mai aglomerate stațiuni au fost Vama Veche și Mamaia Nord.
Declarația a fost făcută în direct la Radio Constanța de către Lucian Popa, prim-vicepreședintele Asociației Patronale Mamaia.
Acesta a precizat că multe anulări ale rezervărilor de 1 Mai s-au făcut pe ultima sută de metri din cauza vremii nefavorabile, dar se declară optimist în privința verii 2026.
Redactor: Larisa Calistru