Ascultă Radio România Constanța Live

Dumitru Paris este noul subprefect județului Constanța

El a depus astăzi jurământul în Sala Ovală a Instituției Prefectului.

Dumitru Paris este noul subprefect județului Constanța

Publicat de Doina Sirbu, 30 aprilie 2026, 16:04

Noul subprefect județului Constanța este Dumitru Paris. El a depus astăzi jurământul în Sala Ovală a Instituției Prefectului și spune că această funcție este o mare responsabilitate.

În primul rând e o mare responsabilitate și recunosc că mă simt și foarte onorat ocupând o funcție de demnitate publică. În cele din urmă, experiența din administrație publică, pe care o am de 9 ani de zile, cred că va fi de folos și cu colegii din Prefectură, pe care nu-i cunoșteam deja, am făcut cunoștință. Am discutat, am purtat o discuție foarte constructivă, atât cu domnul prefect Picoiu, cât și cu domnul subprefect Șenol Ali, și de luni deja începem să facem treabă și sper eu ca experiența să mă ajute să contribui la eficientizarea și transparentizarea actului public, aici în Prefectură”, a declarat Dumitru Paris.

Atribuțiile sale vor fi stabilite în perioada următoare.

În primul rând, voi avea o discuție chiar astăzi, dacă se poate, cu domnul prefect, să vedem care sunt prioritățile Prefecturii și în funcție din asta o să aduc și eu aportul la lucrurile pe care le voi avea eu în gestiune”, a mai precizat Dumitru Paris.

Despre contextul politic actual, Dumitru Paris spune că viitorul este o mare necunoscută.

Cred că este și la București, o mare necunoscută cu privire la ce se va întâmpla de marți încolo. Sunt o grămadă de scenarii din partea tuturor partidelor. Nu cred că poate spune cineva cu certitudine ce se va întâmpla de marți. Au toți speranțe, au toți calcule, însă marți se vor așeza lucrurile și în continuare vom vedea care va fi rezultatul”, a mai adăugat Dumitru Paris.

Redactor: Adrian Băncilă

 

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii
Actualitate duminică, 23 august 2026, 15:37

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii

În fiecare vară, spre finalul sezonului estival, în Marea Neagră își fac apariția meduze uriașe, un fenomen care îi poate speria pe unii...

Invazie de meduze uriașe în Marea Neagră: fenomen natural ce marchează finalul verii
Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga
Actualitate duminică, 23 august 2026, 14:25

Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga

Nava-școală „Mircea” a acostat vineri în portul spaniol Málaga, fiind una dintre ultimele escale ale marșului internațional de instrucție...

Nava-școală „Mircea”, ultima zi de escală în portul spaniol Málaga
INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:53

INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august

Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va creşte spre sfârşitul săptămânii viitoare până la 1.550 m³/s, însă se va...

INHGA: Crește debitul Dunării, dar se menţine sub media lunii august
Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:23

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanşat o consultare publică, la nivel naţional, invitând toţi angajaţii din Sănătate să transmită...

Federaţia Solidaritatea Sanitară a declanșat consultarea angajaților din sănătate pe tema legii salarizării
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:12

Mobilizare fără precedent pe Dunăre, pentru reluarea producției de energie de la Cernavodă

Ministerul Energiei şi Hidroelectrica au început să crească debitul Dunării pentru a asigura apa necesară răcirii reactoarelor, în timp ce...

Mobilizare fără precedent pe Dunăre, pentru reluarea producției de energie de la Cernavodă
Actualitate duminică, 23 august 2026, 13:00

Accident rutier pe A2: Căruță răsturnată pe câmp, în dreptul kilometrului 202, sensul spre București

UPDATE: Accidentul nu se confirmă, anunță ISU Dobrogea. __________________ Un accident rutier s‑a produs duminică pe Autostrada A2, în dreptul...

Accident rutier pe A2: Căruță răsturnată pe câmp, în dreptul kilometrului 202, sensul spre București
Actualitate duminică, 23 august 2026, 12:52

Pericol pe drumurile din județul Constanța: Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști

Polițiștii constănțeni au întocmit, în ultimele 24 de ore, trei dosare de cercetare penală pentru infracțiuni la regimul rutier. În această...

Pericol pe drumurile din județul Constanța: Șoferi băuți, scoși din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 23 august 2026, 12:40

CONSTANȚA: Grupare de traficanți de droguri, destructurată de polițiști

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Grupare de traficanți de droguri, destructurată de polițiști