Județul TULCEA: Dacă aveți informații, sunați la 112. După ore, băiatul nu a revenit la centrul din Isaccea, unde este instituționalizat
Băiatul are 16 ani, aproximativ 1,52 m înălțime , 40–45 de kg, păr negru, ochi căprui, constituție atletică.
Publicat de Doina Sirbu, 29 aprilie 2026, 20:53
La data de 29 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorului Pocora Gabriel Marian, în vârstă de 16 ani.
Din primele verificări a reieșit faptul că acesta nu a revenit la centrul din orașul Isaccea, unde este instituționalizat, după finalizarea orelor de curs.
Semnalmente: aproximativ 1,52 m înălțime , 40–45 de kg, păr negru, ochi căprui, constituție atletică.
Îmbrăcăminte la momentul plecării:
– hanorac de culoare crem
– pantaloni de culoare închisă
Polițiștii desfășoară activități specifice pentru depistarea minorului.
Persoanele care pot oferi informații ce pot conduce la identificarea acestuia sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.