Consilierii locali din Mangalia se întrunesc în ședință. Ce proiecte sunt pe ordinea de zi
Publicat de Doina Sirbu, 28 aprilie 2026, 12:39
Bugetul municipiului Mangalia și reorganizarea aparatului de specialitate al primarului sunt printre principalele proiecte de hotărâre care vor fi dezbătute și supuse la vot în ședința de mâine a Consiliului Local. Viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Mangalia, Paul Foleanu, spune că bugetul este unul echilibrat, chiar dacă are de suferit din cauza datoriilor istorice.
„Începem cu un buget echilibrat, un buget din care am reușit să avem un excedent din taxele speciale de circa 15 milioane de lei. Din acești bani, o parte se va duce pe finalizarea proiectului de asfaltare din cartierul Coloniști, o altă parte se va duce pe pietruirea cartierului Dobrogea 1, unde sunt probleme și oamenii așteaptă o soluție. În mare, ne limităm în a cofinanța proiectele pe fonduri europene și restul va fi cheltuit pe bună funcționare a municipiului Mangalia”, a declarat Paul Foleanu.
Aleșii locali sunt chemați să aprobe și înființarea unei societăți de interes local, care ar urma să preia angajații ale căror posturi dispar, conform prevederilor Ordonanței nr. 7. Ședința se va desfășura în format mixt, începând cu ora 13.00.
Redactor: Cătălina Radu