CONSTANȚA: Locuitorii din Tomis I rămân fără apă
Apa va fi oprită în intervalul orar 08.00 - 18.00.
Publicat de Doina Sirbu, 16 aprilie 2026, 11:37
Pentru executarea unor conectări a rețelelor nou edificate la sistemul centralizat de apă, de pe Bd. Tomis, din municipiul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile marți – 21aprilie 2026, în intervalul orar 08.00 – 18.00.
Vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din cartierul Tomis 1, cei arondați punctelor termice 105, 112, 113, blocul F1, precum și cei din zona Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.
“Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, transmit reprezentanții RAJA SA.
După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate sau culoare). În această situație, este recomandată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.