Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Flori furate de pe domeniul public și vândute în piață!

Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la suma de 4.600 de lei.

CONSTANȚA: Flori furate de pe domeniul public și vândute în piață!

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 aprilie 2026, 12:54

Direcția Generală Poliția Locală Constanța dorește să mulțumească cetățenilor pentru spiritul civic de care dau dovadă. Constănțenii au înțeles importanța protejării spațiului verde al orașului și ne-au acordat sprijinul prin semnalarea unei fapte antisociale comise de două persoane care au sustras flori din spațiile publice.

Evenimentul a avut loc în cursul serii de ieri, în jurul orelor 21:50, pe bulevardul 1 Decembrie, pe partea dreaptă în direcția de mers spre Casa de Cultură.

În urma sesizărilor primite, cele două persoane au fost depistate astăzi de către polițiștii locali în zona Piața Abator, în timp ce încercau să comercializeze ambulant florile sustrase.

Ambele persoane implicate au fost sancționate contravențional pentru:
Ruperea sau tăierea florilor fără acordul prealabil al structurii de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Constanța.
Comercializarea ambulantă a florilor în locuri nepermise și fără îndeplinirea condițiilor legale de vânzare.

Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la suma de 4.600 de lei. Totodată, ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea florilor care erau oferite spre vânzare.

”Pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală, avem nevoie în continuare de sprijinul dumneavoastră. Vă rugăm să nu asistați impasibili la actele de vandalism și să protejați spațiul verde, arborii, arbuștii și plantele din orașul nostru.

În situația în care constatați sustragerea materialului dendrologic sau alte acte de vandalism, vă rugăm să sesizați imediat aceste aspecte la următoarele numere de telefon : 0241.484.205 / 0341.922”

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca