Ascultă Radio România Constanța Live

Cotațiile petrolului, în scădere accentuată, după acordul de încetare a focului între SUA și Iran

Prețul barilului de petrolul Brent, de referință la nivel global, a coborât la 92 de dolari.

Cotațiile petrolului, în scădere accentuată, după acordul de încetare a focului între SUA și Iran
Foto: REUTERS

Publicat de Adina Sîrbu, 8 aprilie 2026, 09:13

Statele Unite și Iranul se pregătesc de negocieri directe pentru un acord de durată, care ar urma să înceapă vineri în Pakistan, după ce au convenit o încetare a focului de două săptămâni, odată cu redeschiderea Strâmtorii Ormuz.

Armistițiul a fost anunțat cu puțin timp înainte de expirarea ultimatumului stabilit de președintele american, Donald Trump, care a amenințat Teheranul cu distrugeri apocaliptice.

Anunțul încetării focului a fost urmat de o scădere consistentă a prețului petrolului, dar și de noi tiruri iraniene cu rachete raportate în Israel și țările arabe.

De asemenea, presa americană transmite că Israelul încă ataca Iranul în această dimineață, deși a fost de acord cu armistiţiul, cu excepția operațiunii sale din Liban împotriva grupării proiraniene Hezbollah.

SUA vor ajuta la deblocarea strâmtorii Ormuz, anunţă Trump

Preşedintele american Donald Trump a anunțat, miercuri, că Statele Unite vor contribui la deblocarea traficului maritim în strâmtoarea Ormuz, după acordul de încetare a focului dintre Washington şi Teheran.

„SUA vor ajuta la decongestionarea traficului în strâmtoarea Ormuz”, cale esenţială prin care tranzitează în perioade normale aproximativ 20% din petrolul brut şi gazul natural lichefiat la nivel mondial, a scris Donald Trump pe platforma sa Truth Social. „Vor exista multe acţiuni pozitive! Se vor câştiga sume mari de bani. Iranul poate începe procesul de reconstrucţie”, a continuat liderul american.

În prezent, aproximativ 130 de milioane de barili de petrol brut şi 46 de milioane de barili de produse petroliere rafinate se află în cele aproximativ 200 de petroliere blocate în regiune, potrivit datelor furnizate de institutul de analize financiare Kpler.

Cotațiile petrolului au scăzut accentuat

Prețurile petrolului au scăzut puternic după anunțul privind încetarea focului, condiționată de reluarea circulației navelor prin importanta rută maritimă Strâmtoarea Ormuz.

Prețul petrolului Brent, de referință la nivel global, a scăzut cu aproximativ 15,9%, ajungând la 92,30 dolari pe baril, în timp ce petrolul tranzacționat în SUA a coborât cu aproape 16,5%, până la 93,80 dolari.

Cu toate acestea, notează BBC, prețurile rămân mai ridicate decât înainte de izbucnirea conflictului, pe 28 februarie.

Traderii urmăreau acest moment „extrem de atent”, așteptând un „angajament concret” pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, a declarat Ye Lin, analistă în cadrul companiei de cercetare Rystad Energy.

Potrivit acesteia, o mare parte din creșterea recentă a prețului petrolului, alimentată de riscurile privind transportul maritim din Golf, „s-a prăbușit aproape instantaneu” după acest anunț.

„Fiecare titlu de presă din următoarele 48 de ore legat de faptul dacă primul petrolier a traversat în siguranță strâmtoarea va influența prețurile”, a adăugat Ye Lin.

Totuși, va mai dura până când șoferii vor resimți această scădere la pompă.

Ye Lin a subliniat că nu toate țările ajustează zilnic prețurile carburanților, astfel că viteza cu care prețurile la pompă vor scădea va depinde în mare măsură de cât de mult petrol din Golf va reintra pe piață odată cu reluarea transportului maritim.

Vezi și:

Armistițiu de două săptămâni convenit de SUA și Iran în schimbul redeschiderii strâmtorii Ormuz

Surse: AGERPRES, RRA

ARMENIA: Formațiunea proeuropeană a premierului Nikol Pașinian, victorie „istorică” în alegerile parlamentare
Externe luni, 8 iunie 2026, 10:51

ARMENIA: Formațiunea proeuropeană a premierului Nikol Pașinian, victorie „istorică” în alegerile parlamentare

Premierul Armeniei, Nikol Paşinian, revendică o victorie pe care a catalogat-o drept istorică în alegerile legislative de ieri. După numărarea...

ARMENIA: Formațiunea proeuropeană a premierului Nikol Pașinian, victorie „istorică” în alegerile parlamentare
R. MOLDOVA: O dronă a explodat în raionul Orhei | VIDEO
Externe luni, 8 iunie 2026, 10:28

R. MOLDOVA: O dronă a explodat în raionul Orhei | VIDEO

O dronă a explodat noaptea trecută în extravilanul satului Lopatna din raionul Orhei din Republica Moldova, aflat la 60 de kilometri nord de...

R. MOLDOVA: O dronă a explodat în raionul Orhei | VIDEO
Armata americană a anunţat a doborât alte două drone de luptă iraniene în strâmtoarea Ormuz
Externe duminică, 7 iunie 2026, 15:51

Armata americană a anunţat a doborât alte două drone de luptă iraniene în strâmtoarea Ormuz

Armata americană a anunţat sâmbătă că a doborât două drone de luptă iraniene în strâmtoarea Ormuz. Incidentul vine la doar o zi după ce...

Armata americană a anunţat a doborât alte două drone de luptă iraniene în strâmtoarea Ormuz
Trump afirmă că Iranului i-au mai rămas doar ”21-22%” dintre rachetele sale
Externe sâmbătă, 6 iunie 2026, 11:55

Trump afirmă că Iranului i-au mai rămas doar ”21-22%” dintre rachetele sale

Președintele american Donald Trump a afirmat că Iranului ”i-au mai rămas doar 21-22%” dintre rachetele sale, într-un interviu acordat...

Trump afirmă că Iranului i-au mai rămas doar ”21-22%” dintre rachetele sale
Externe vineri, 5 iunie 2026, 19:41

Condamnări în dosarul furtului Coifului de la Coțofenești

Un tribunal olandez i-a găsit vinovați pe cei trei bărbați acuzați de furtul Coifului de la Coțofenești și a trei brățări dacice de aur,...

Condamnări în dosarul furtului Coifului de la Coțofenești
Externe vineri, 5 iunie 2026, 07:36

Trump anunță că vrea să construiască o promenadă care să îi poarte numele în apropierea Lincoln Memorial la Washington

Donald Trump a anunțat joi intenția de a construi o promenadă care să îi poarte numele în apropierea Lincoln Memorial, clădire emblematică...

Trump anunță că vrea să construiască o promenadă care să îi poarte numele în apropierea Lincoln Memorial la Washington
Externe joi, 4 iunie 2026, 09:21

UE este pregătită să avanseze în negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova

Uniunea Europeană a deschis miercuri calea pentru reluarea oficială a negocierilor de aderare cu Ucraina, blocate până în prezent de un veto...

UE este pregătită să avanseze în negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova
Externe miercuri, 3 iunie 2026, 12:15

Petrolul s-a scumpit iar, după ce negocierile dintre Statele Unite și Iran au rămas în aer

Petrolul s-a scumpit cu peste 5 procente, până la 95 de dolari pe baril, după ce negocierile dintre Statele Unite și Iran au rămas în aer....

Petrolul s-a scumpit iar, după ce negocierile dintre Statele Unite și Iran au rămas în aer