Cresc temperaturile, în Dobrogea și pe litoral
Prognoza meteorologică.
Publicat de Doina Sirbu, 3 aprilie 2026, 06:41
Vremea va fi caldă, vineri, în Dobrogea, cu o maximă termică de 18 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros și local vor fi ploi și sub formă de aversă. Pe litoral vor fi 12 grade Celsius, iar presiunea atmosferică este în creștere ușoară.
Și sâmbătă, vremea se menține caldă, în Dobrogea. Termometrele vor indica cel mult 18 grade Celsius. Cerul va fi mai mult noros ziua, când local va ploua și sub formă de aversă, iar vântul va sufla slab și moderat. În zona litoralului cresc temperaturile, fiind anunțate 14 grade Celsius.
Meteorologii anunță că și duminică, în Dobrogea, vremea va fi în general frumoasă și caldă, cu cer variabil și vânt slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 15 și 20 de grade, iar cele minime între 6 și 9 grade. Izolat va fi ceață. În jur de 16 grade Celsius se vor înregistra pe litoral.