Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Cazul controversatei parcări de pe spațiul verde din cartierul Abator, pe masa judecătorilor

Ședința începe la ora 11.00.

CONSTANȚA: Cazul controversatei parcări de pe spațiul verde din cartierul Abator, pe masa judecătorilor

Publicat de Doina Sirbu, 1 aprilie 2026, 07:28

Ședință importantă, astăzi, la Tribunalul Constanța, în cazul controversatei parcări de pe spațiul verde din cartierul Abator. De la ora 11.00, judecătorii Secției de Contencios Administrativ și Fiscal vor tranșa cererea de suspendare a actului administrativ care stă la baza investiției ce a stârnit revolta constănțenilor.

Respinsă inițial ca nefondată, cererea de preschimbare a termenului de judecată a fost acceptată în cele din urmă de Tribunalul Constanța. Avocatul locatarilor, Felicia Ovanesian, spune că instanța trebuie să stabilească astăzi dacă suspendă actul administrativ care permite ridicarea unei parcări pe spațiul verde din fața a două blocuri din cartierul Abator.

De la singurul termen care a fost în cauză până la următorul, a fost acordat un termen de șapte săptămâni, care nu-i potrivit în cererile de suspendare a actelor administrative, motiv pentru care am solicitat preschimbarea. De abia a treia cerere de preschimbare a fost admisă. Termenul din 24 aprilie a fost preschimbat pentru că e aprilie, deci am câștigat trei săptămâni și jumătate”, a declarat Felicia Ovanesian.

Unii dintre locatari vor fi în sala de judecată, mai spune avocatul Felicia Ovanesian.

Oamenii își doresc să le spună odată instanța dacă au dreptate sau nu. Nu să tergiversăm la infinit și să soluționăm cererea că nu mai are obiect, pentru că între timp arborii au fost tăiați, spațiul verde, 900 de metri pătrați a fost mineralizat, mai rămâne să aducă construcția metalică supraetajată și să o amplaseze, 62 de locuri de parcare sub ferestre”, a mai precizat Felicia Ovanesian.

În cazul în care reclamanții vor câștiga astăzi, lucrările la proiectul din zona Abator vor fi blocate până la o decizie definitivă privind anularea actelor emise de Primărie. Felicia Ovanesian susține că există documente care atestă că pe acel spațiu nu poate fi construită o parcare. De cealaltă parte, reprezentanții municipalității spun că reglementările urbanistice în vigoare permit funcțiunile pentru care s-au emis certificatul de urbanism și autorizație de construire, iar toate avizele necesare au fost obținute conform legii.

Redactor: Cătălina Radu

MEDGIDIA: Facilități fiscale pentru contribuabili
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 13:35

MEDGIDIA: Facilități fiscale pentru contribuabili

În contextul actual, raportat la dificultățile cu care se confruntă contribuabilii persoane fizice în achitarea obligațiilor fiscale către...

MEDGIDIA: Facilități fiscale pentru contribuabili
AUDIO | În Constanța va fi deschis Centrul Respiro. În ce stadiu este proiectul
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 13:17

AUDIO | În Constanța va fi deschis Centrul Respiro. În ce stadiu este proiectul

Centrul de îngrijire a persoanelor cu dizabilități, de tip respiro, care va fi deschis la Constanța, a mai făcut un pas spre concretizare....

AUDIO | În Constanța va fi deschis Centrul Respiro. În ce stadiu este proiectul
INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din 14 județe, până joi la prânz
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 13:15

INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din 14 județe, până joi la prânz

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis miercuri o avertizare Cod galben de inundații, valabilă până joi la...

INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din 14 județe, până joi la prânz
AUDIO | Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci pe care le acuză de vicierea procesului de stabilire a indicelui ROBOR
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 12:49

AUDIO | Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci pe care le acuză de vicierea procesului de stabilire a indicelui ROBOR

Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci pe care le acuză de vicierea procesului de stabilire a indicelui ROBOR. Acesta este un indicator al...

AUDIO | Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci pe care le acuză de vicierea procesului de stabilire a indicelui ROBOR
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 12:38

O inspectoare de muncă de la ITM Constanța, reținută de procurorii DNA. Este acuzată de luare de mită

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Constanța au dispus ieri reținerea pentru 24 de ore a unei inspectoare de muncă de la ITM Constanța,...

O inspectoare de muncă de la ITM Constanța, reținută de procurorii DNA. Este acuzată de luare de mită
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 12:30

Calendar istoric MINAC: 10 iunie – Plaja de la Vii, Delavrancea și trenul de plăcere

Nu trecuseră decât vreo patru ani de la integrarea Dobrogei în România, iar plajele litoralului începuseră deja să fie luate cu asalt de sute...

Calendar istoric MINAC: 10 iunie – Plaja de la Vii, Delavrancea și trenul de plăcere
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 11:40

Procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță află astăzi, dacă vor fi eliberați sau rămân în arest preventiv

Procurorii constănțeni Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță află dacă vor fi eliberați sau dacă rămân în arest preventiv. Înalta Curte...

Procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță află astăzi, dacă vor fi eliberați sau rămân în arest preventiv
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 11:09

Operațiunea JUPITER | Percheziții într-un dosar privind organizarea ilegală de jocuri de noroc

În cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al...

Operațiunea JUPITER | Percheziții într-un dosar privind organizarea ilegală de jocuri de noroc