Ascultă Radio România Constanța Live

Specialități pescărești dobrogene, în prim-plan la MADR

„Gustul Tradiției – Târg Pescăresc de Florii”, organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, are loc în perioada 3–5 aprilie 2026.

Specialități pescărești dobrogene, în prim-plan la MADR

Publicat de Doina Sirbu, 26 martie 2026, 12:34

Regiunea Dobrogea va avea un rol important la evenimentul „Gustul Tradiției – Târg Pescăresc de Florii”, organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în perioada 3–5 aprilie 2026, în curtea instituției.

Cherhanale din Jurilovca, Sfântu Gheorghe, Mila 23 și Murighiol vor aduce în fața publicului preparate tradiționale precum borșul de pește, storceagul, saramura și peștele la plită, alături de midii și rapane. De asemenea, vor fi promovate produse dobrogene recunoscute la nivel european, precum Scrumbia afumată de Dunăre și salata cu icre de știucă de Tulcea.

Participarea producătorilor din Dobrogea evidențiază importanța regiunii în sectorul pescăresc românesc și contribuția sa la păstrarea tradițiilor gastronomice locale.

Sursă: madr.ro

Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. În ce stadiu sunt lucrările
Actualitate joi, 26 martie 2026, 14:32

Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. În ce stadiu sunt lucrările

Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța reprezintă un proiect major pentru județul Constanța, în valoare de peste...

Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. În ce stadiu sunt lucrările
Calendar istoric MINAC: 26 martie -D’ale urbei. Alegeri la barou, trei portrete de avocați, un dezastru pe mare și un caz de contrabandă
Actualitate joi, 26 martie 2026, 14:20

Calendar istoric MINAC: 26 martie -D’ale urbei. Alegeri la barou, trei portrete de avocați, un dezastru pe mare și un caz de contrabandă

Pe data de 26 martie 1923, într-o zi de luni, la Baroul Constanța s-au desfășurat alegeri pentru ocuparea funcției de decan al instituției,...

Calendar istoric MINAC: 26 martie -D’ale urbei. Alegeri la barou, trei portrete de avocați, un dezastru pe mare și un caz de contrabandă
Ce spune Felicia Ovanesian despre situația parcării din zona Abator. În această dimineață, mai mulți copaci au fost tăiați pentru începerea lucrărilor
Actualitate joi, 26 martie 2026, 14:16

Ce spune Felicia Ovanesian despre situația parcării din zona Abator. În această dimineață, mai mulți copaci au fost tăiați pentru începerea lucrărilor

Pe terenul din zona Abator, unde ar urma să fie amenajată o parcare privată la sol, drujbele au pus la pământ toți pomii. Locatarii din...

Ce spune Felicia Ovanesian despre situația parcării din zona Abator. În această dimineață, mai mulți copaci au fost tăiați pentru începerea lucrărilor
universitatea ovidius uoc
Actualitate joi, 26 martie 2026, 13:59

AUDIO | Un seminar internațional de formare profesională în turism a avut loc la Universitatea “Ovidius” din Constanța

Universitatea “Ovidius” din Constanța a fost gazda unui seminar internațional având ca temă „Educație și formare în turism în regiunea...

AUDIO | Un seminar internațional de formare profesională în turism a avut loc la Universitatea “Ovidius” din Constanța
Actualitate joi, 26 martie 2026, 13:11

Trump le reproșează aliaților din NATO că ”nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în legătură cu Iranul

Președintele american Donald Trump le-a reproșat joi aliaților din NATO că ”nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în...

Trump le reproșează aliaților din NATO că ”nu au făcut absolut nimic” pentru a contribui în legătură cu Iranul
Actualitate joi, 26 martie 2026, 12:14

Curtea Constituțională: Legile bugetului – constituționale

Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizările AUR în legătură cu proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 și cel al...

Curtea Constituțională: Legile bugetului – constituționale
Actualitate joi, 26 martie 2026, 11:53

CONSTANȚA: Locuitorii din cartierul Coiciu au rămas fără apă

Echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile în cartierul Coiciu, astăzi 26 martie 2026, până la ora 17:00, pentru remedierea unei avarii...

CONSTANȚA: Locuitorii din cartierul Coiciu au rămas fără apă
Actualitate joi, 26 martie 2026, 11:24

Contabilul-șef din cadrul IȘJ Constanța, sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază cu 10 procente

Măsura de reducere a salariului de bază cu 10 procente se aplică pe o perioadă de trei luni de zile, începând din martie. Anunțul a fost...

Contabilul-șef din cadrul IȘJ Constanța, sancționat disciplinar cu reducerea salariului de bază cu 10 procente