Ascultă Radio România Constanța Live

Dialoguri la Zi: Cosmin Ghiţă, director general al SN Nuclearelectrica

Invitatul lui Mircea Taiss la Radio Constanța.

Dialoguri la Zi: Cosmin Ghiţă, director general al SN Nuclearelectrica

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 martie 2026, 14:45

România se află într-un moment rar în istoria sa energetică, cu cel puțin două decizii majore de investiție nucleară care se conturează simultan pe masa autorităților și a companiei Nuclearelectrica.

În afară de proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești, care este şi cel mai mediatizat și în curs de decizie finală de investiție, au fost dezbatute și alte proiecte nucleare strategice, cu impact pe termen mediu și lung: Extinderea și modernizarea centralei nucleare de la Cernavodă, construirea a două noi unități nucleare, cunoscute ca „Cernavodă 3 şi 4”, fabrica de radioizotopi cu producție de materiale medicale şi proiectul de tehnologie avansată pentru îndepărtarea tritiului din apele grele de la centrala de la Cernavodă.

Invitatul lui Mircea Taiss la emisiunea „Dialoguri la zi” a fost Cosmin Ghiţă, director general al SN Nuclearelectrica, care spune că în momentul de față, la nivel global, Cernavodă este una dintre cele mai performante centrale.

M.T.: Poate deveni țara noastră un hub nuclear regional?

Cosmin Ghiţă: Intenția este să fim un hub nuclear regional. În momentul de față, Cernavodă este una dintre cele mai performante centrale la nivel global, cu mult peste cele din regiune. Vorbim atât din perspectiva securității în operare, cât și din perspectiva factorului de capacitate, iar cu aceste noi capabilități pe care le adăugăm, rejuvenăm o industrie orizontală care ne-a făcut cinste și a și exportat și a lucrat cu brio de-a lungul ultimilor ani și reușim să ne plăsăm pe un trend ascendent. Am demonstrat capabilități în această industrie de-a lungul anilor, chiar și în vremuri grele și în mod cert vom vrea să continuăm să facem acest lucru, iar noile tehnologii care se prezintă ne dau această oportunitate.

M.T.: De ce contează energia nucleară?

Cosmin Ghiţă: Este cea mai sigură sursă de energie care este disponibilă indiferent de anotimp, indiferent de condiții, care a fost și o sursă critică în pandemie pentru o bună parte din țară. Ea funcționează și când e ploaie și când e vânt, când e noapte, când e zi, și care nu emite CO2 și care reușește să susțină, prin prezența fizică a unui program nuclear, o economie, un plan orizontal semnificativ, care au o amprentă în economie mult mai mare decât alte tipuri de producție energetică. Deci, vorbim și nu în ultimul rând, în cazul României, vorbim de posibilitatea de a-și gestiona însăși combustibilul și ciclul combustibil care alimentează aceste reactoare, deci, este o chestiune de securitate energetică și națională.

Emisiunea „Dialoguri la zi” o puteți asculta aici:

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca